7 feluri de a omorî limba română care mă calcă pe nervi

grammar memeEu am învățat să citesc la 4 ani și să scriu cu litere mari de tipar cam imediat după. În clasele primare am plâns când am scris greșit “într-una”, în loc de “întruna” la un test, iar în gimnaziu am mâncat gramatică pe pâine. Diriga mea, căreia îi mulțumesc din suflet pe această cale, ne dădea teme zilnice cu zeci de cuvinte pe care trebuia să le analizăm sintactic și morfologic. Mă uita Dumnezeu pe scaunul de la birou scriind tema la română, însă dacă mă concentrez un pic, m-aș descurca și acum să fac niște analize din astea. Sigur, nu perfect, dar onorabil.
Ca să nu mai spun că pe mine treaba asta, alături de citit, m-a ajutat și în ceea ce privește felul în care îmi construiesc mai întâi ideile în cap, iar apoi frazele când vorbesc sau scriu. Sunt foarte convinsă că și eu fac greșeli gramaticale, fiindcă-s om și fiindcă de multe ori formele corecte nu sunt și cele mai comode, așa că mi-am mai temperat în ultima vreme instinctele de grammar nazi, în încercarea mea de a-i judeca mai puțin pe alții. Totuși, sunt câteva greșeli sau folosiri nefericite ale cuvintelor care sunt ca unghiile pe tablă pentru mine. Îmi vine să mă ascund și să refuz a crede că așa ceva se întâmplă. Hai să vă zic care sunt!

1. Propiu, repercursiuni, mingie, vroiam, monstră

Și cred că mai sunt câteva cuvinte care nu-mi vin acum în minte, dar care mă calcă pe nervi la fel de tare. Nu cred că pentru cititorii mei mai e nevoie să le menționez, însă pentru posteritate am să las aici și formele corecte, cine știe ce ne mai rezervă noile DOOM-uri. Acestea sunt: propriu, repercusiuni, minge, voiam/vream, mostră. Serios acum, chiar așa de grele sunt? Ce se întâmplă?

2. Că virgulă când

Mai țineți minte când dădeați dictare, iar doamna învățătoare făcea o pauză și știați că trebuie pusă virgulă, apoi termina pe un ton întrebător și știați că trebuie să finalizați cu semnul întrebării? Sau când vă dicta o urare sau îndemn, iar voi puneați semnul exclamării? Ei bine, v-a trecut vreodată prin cap să scrieți “Andreea virgulă sora lui Andrei”? Nu, pentru că virgula este un semn grafic care marchează o pauză în vorbire, nu-i așa? Păi și dacă virgula marchează o pauză în vorbire, de ce atunci când vorbiți nu faceți pauza aia amărâtă în vorbire, în loc să strigați “virgulă, virgulă, virgulă”, să mă zăpăciți pe mine de cap?

Dragii mei, cacofoniile nu se evită așa, dacă mă întrebați pe mine. Dacă nu reușim să evităm o cacofonie utilizând alte cuvinte, soluția pe care o văd mai la îndemână este să facem pauza aia între cuvinte când vorbim. Nu sună extraordinar, știu, dar vi se pare că “că virgulă când” sună mai bine decât “că (pauză în vorbire) când”? Dar fiți sinceri!
Hai să încercăm mai întâi să transmitem clar și corect mesajul, încercând totodată să evităm cacofoniile prin schimbarea formulării. Nu știu, pe mine mă ia cu rău de la stomac când aud virgula asta vorbită, but maybe that’s just me.

3. Dragele mele

Știu, știu, “drage” există în DEX. Însă DEX-ul nu e DOOM, să știți. DOOM vine de la Dicționar Ortografic, Ortoepic și Morfologic, iar DEX-ul este un dicționar explicativ, așa că noi ar trebui să ne adresăm DOOM-ului pentru a afla forma corectă. Și conform acestuia, forma de plural pentru adjectivul “drag” este aceeași pentru feminin și masculin și este “dragi”. Corect va fi “dragile mele” și “dragi colege”, iar în timp ce-s conștientă că limba e un organism viu, că discuția despre “drag” poate fi mai lungă, mai ales că în formula de adresare “dragă tată” deja folosim o formă mai feminină, să-i spun așa, pentru un substantiv masculin și așa mai departe, eu îmi rezerv dreptul să mă calce pe nervi fix ce vreau eu să mă calce pe nervi. “Dragele mele” mă cam calcă 🙂

4. Virgula între subiect și predicat

Nici nu știu ce-ar fi de spus despre asta. Dacă virgula n-are ce căuta între că și când, apăi nici atât n-are ce căuta între subiect și predicat. Problema intervine mai ales când între subiect și predicat e o distanță mai mare și lumea e cam luată de val, însă nu, tot n-are ce căuta. Toate subiectele vă imploră să nu le mai despărțiți de predicate prin virgule!

5. Care pe care

Cartea care am citit-o, copilul care l-am văzut, omul care l-am cunoscut, călătoria care am făcut-o, blocul care l-au construit… nu vă apucă greața? Eu simt cum îmi sângerează urechile și chiar mi se pare strigător la cer că sunt oameni cu destul de multă școală care totuși nu reușesc să pună nesuferita aia de prepoziție la locul ei. Ce mă uimește e că nu par deloc deranjați de lipsa ei, ba pare că lor le sună la fel de bine “mama care o iubesc” cum îmi sună mie “ciocolată belgiană”.

6. Defapt, deobicei, deaia, deasemenea

Oameni buni, dragii mei, dragile mele, aceste cuvinte nu există. De fapt, de obicei, de aia, de asemenea – așa este corect. “De” este un cuvânt separat de celelalte, de ce nu îl lăsați să stea separat, ce v-a făcut? Nu suntem germani să unim toate cuvintele cum ne taie capul. De fapt, cred că și ei au o logică atunci când lipesc cuvintele, să fim serioși. Dar în a lipi “de” și “fapt” nu este nicio logică, vă rog din suflet să pricepeți! Mulțumesc!

7. Mai am decât acest punct și am terminat articolul

See what I did there? Voi să nu faceți ca mine! “Decât” se folosește doar în construcții negative, bine? Adică așa: “N-am decât două ouă și o ceapă în frigider” – cum îmi spunea mie colega mea de la grădiniță (am să vă spun povestea asta cândva, promit!). E simplu, promit! Uite, clarific aici:

decat doar

Primele două propoziții înseamnă același lucru: în dulap am numai un cozonac. Ultima propoziție înseamnă opusul, adică am mai mult de un cozonac (ce bine ar fi, yum). Simplu, nu?

Gata, dragii și dragile mele, am terminat cu acest articol în care mă plâng și pe care sper să nu-l citiți decât zâmbind. Mi-ar plăcea să știu, de asemenea, că dacă mai puneți virgulă între subiect și predicat sau între că și când atunci când vorbiți, n-o să vă supere textul meu și-o să vă întoarceți totuși pe blog. Atât voiam să vă mai zic, mersi și pa! 🙂

grumpy cat grammar

Am fost la Bookswap Party și n-am plecat cu mâna goală

Sâmbătă dimineață am fost la Bookswap Party, schimbul de cărți pe care l-au organizat Ioana de la back to romania și Natalia la Biblioteca Ion Creangă. În weekend vremea a fost superbă, mai degabă de vară indiană decât de final de octombrie, însă și dacă ar fi turnat cu găleata, tot m-aș fi deplasat la evenimentul ăsta. Nu doar pentru că voiam să mai fac rost de ceva lecturi, dar și pentru că-mi doream să o întâlnesc în sfârșit pe Ioana. O citesc de ceva vreme și-mi părea rău că n-am apucat să o cunosc anul trecut, la aniversarea blogului Și Blondele Gândesc, al Mirunei.

group_photo_bookswap

Cum a fost la Bookswap Party?

Așadar, sâmbătă pe la 10 a început să se umple încet, încet sala de la bibliotecă, cu oameni, zâmbete, voie bună și cărți. Gustările erau deja acolo, gata pregătite pentru noi, iar fetele se ocupau de ultimele detalii. A fost un eveniment foarte, foarte drăguț, mai ales pentru că înainte de schimbul efectiv de cărți, am și socializat cu celelalte participante, am vorbit despre cărți, filme și seriale, despre pasiuni, despre job-uri, open space-uri și prieteniile la locul de muncă, în fine, despre o grămadă de subiecte pe care nu ne gândeam neapărat că le vom aborda la un schimb de cărți. Am constatat, pentru a câta oară?, că e mult mai ușor să socializezi cu oameni cu care ai din start măcar un lucru în comun, indiferent de cât de diferiți sunteți în ansamblu. De data asta, a fost cititul.

După partea de socializare, a urmat schimbul efectiv de cărți. Eu am adus patru cărți, așa că am plecat tot cu patru acasă și-s tare încântată de toate, am să vă spun mai jos și de ce. Nu știu dacă toată lumea a apucat să plece cu toate cărțile pe care și le-ar fi dorit, dar sper că fiecare a găsit măcar o carte bună cu care să-și umple serile. Știu că toată lumea simțit, pe de o parte, că n-a avut acces la toate cărțile, spațiul fiind mic și nu super ușor accesibil, iar pe de altă parte, că unele cărți aduse n-au fost prea de interes (și așa-i, unele cărți nu ar fi trebuit aduse, asta-i și părerea mea). Însă mai știu și că nimeni nu s-a născut învățat, că a fost prima ediție și a fost ceva nou și pentru Ioana și Natalia, că din experiențe înveți și că sigur, dacă vor decide să organizeze o nouă ediție (și sper să o facă), data viitoare va fi și mai bine pentru toată lumea 🙂

carti_bookswap_party

Ce cărți mi-am luat de la Bookswap Party?

The Year of Magical Thinking, de Joan Didion – am auzit de mult timp de cartea asta, mi-am pus-o pe lista de dorințe, dar iată că n-am ajuns până acum să o și citesc. O am acum, varianta în limba engleză, și abia aștept să mă apuc de ea.

Madonele din Leningrad, de Debra Dean – faptul că am dat peste cartea asta aici m-a făcut să zâmbesc. Am menționat-o acum câțiva ani într-un articol participant la SuperBlog, cel în care visam eu la un profesor din Moscova (da, acel articol este pură ficțiune), însă n-am ajuns să o citesc. Toate la timpul lor.

Elon Musk: Tesla, SpaceX și misiunea construirii unui viitor fantastic, de Ashlee Vance – încă de anul trecut vorbeam despre cartea asta la birou și mi-am propus să o citesc. Am început-o pe Kindle, însă nu-i o carte ușurică (deh, doar e o biografie a lui Musk) și versiunea mea de ebook nu era nici cea mai bună, așa că am pus-o pe pauză. Apoi am citit despre ea la Mădă pe blog și când a zis și că o aduce la Bookswap, am sperat să o pot lua, că mi-aș fi dorit-o în format fizic. Și-am reușit!

Împăratul muștelor, de William Golding – această carte a ajuns prima dată în mâinile mele prin liceu, de la profa cu care făceam meditații la engleză. Ne dădea de citit cărți în fiecare săptămână, iar la un moment dat am lua-o pe asta. N-am citit decât jumătate, dar nu-mi amintesc de ce: ori pentru că mă înfiora povestea, ori pentru că n-am avut timp, ori pentru că simțeam că mă depășește pe partea de vocabular la momentul respectiv, habar n-am. Cert e că-mi doresc să o citesc și mă bucur că am luat-o.

Asta a fost “captura” mea de sâmbătă, plus bonus un număr din DOR, pe care nu-l aveam și abia aștept să-l parcurg, căci știți deja cât îmi place publicația asta. Acum trebuie doar să găsesc timpul potrivit să le citesc pe toate. Și pe toate celelalte de pe listă, desigur!

Multe mulțumiri încă o dată Ioanei și Nataliei, mă bucur tare că au organizat evenimentul și-l aștept cu mare drag pe următorul, care sper să fie încă și mai mare, și mai fain! 😀

Lecturi plăcute tuturor!

*Fotografiile sunt de pe pagina de Facebook a evenimentului, linkul este în primul paragraf

Unboxing la materiale de construcții? Da, și cu răsplată!

În douăzeci și șase de ani de viață am adunat o tolbă întreagă de amintiri legate de renovări, construcții și zugrăveli. Când aveam 5 ani mă duceam la Alimentară să cumpăr pâine și bere Ciucaș pentru muncitorii care ne lucrau la acoperiș. Stăteam la ultimul etaj, iar fiecare picătură de ploaie pătrundea până în apartamentul nostru, făcând praf o bucată de tavan și perete. Ceva vreme mai târziu, a început distracția zugrăvelii și, odată cu ea, nu doar drumurile mele la Alimentară, ci și ale meseriașilor la magazinele cu materiale de construcții. Ori așa, ori le aducea tataie cu căruța habar n-am de pe unde.

Mai târziu, construcțiile și renovările s-au mutat la casa de la bunici. Anul ăsta o finisare pe interior, faianță, gresie, parchet, glet, anul viitor niște mobilă și perdele, peste câțiva ani finisare pe exterior și niște storuri. Ceva mai târziu, altă renovare la apartament, altă distracție cu meseriașii. Nu e suficient din materialul ăla, gletul are nevoie și de amorsă, ne mai trebuie ciment pentru nu știu ce, holzsuruburile nu-s din alea bune, bagheta care imită stucatura trebuie căutată la magazinul X și vopseaua la depozitul Y. Între timp, eu încercam să citesc “Frații Jderi”, o carte care a reușit să mă adoarmă în timp ce stăteam pe scaun în mijlocul unui dormitor plin de celofane și praf. N-am terminat-o nici în ziua de azi, dar e o discuție pentru altă zi.

Acum vreo două săptămâni, vorbeam cu mama și-mi spunea că are doi oameni care izolează instalația de apă, ca să nu înghețe la iarnă, că deh, la țară nu-i ca la oraș. Și imediat m-a luat cu fiori și mi s-a pus un nod în stomac. Oare de data asta ce material nu-i bun? Ce nu ajunge, ce mai trebuie cumpărat, unde se mai găsește? Asta deși în ziua de azi avem multe mai multe opțiuni și, bonus, mai avem și internetul! Stresul pe care-l simt când vine vorba de construcții nu-l poate opri nimic. Mi-ar plăcea să am o baghetă magică și să fie totul gata într-o clipă. Și-acum, serios, nu-i toată lumea așa? Arătați-mi-l pe omul ăla care zice: “Vai, ce bine mă simt, trebuie să schimb gresia, faianța, tapetul și ușile de garaj și nu mai pot de bucurie. Am găsit toate materialele, la cel mai bun preț, meseriașii mei sunt… meseriași, abia aștept să mă apuc de treabă!”

Eh, și-acum poate că unii dintre voi o să-mi spuneți că există deja soluții la problema asta. Că nu e nevoie să mergi la magazinele mari de materiale de construcții, apoi la magazinele de cartier, să compari prețuri, să stai cu inima strânsă, întrebându-te dacă te ceartă meseriașul de acasă că ai luat sacul greșit. Că există chiar și în domeniul ăsta un broker! Că poți să intri pe un site, să comanzi absolut tot ce ai nevoie, de la sacul de CM10, la policarbonat și să ți le trimită fain-frumos acasă și la cel mai bun preț. Că există oamenii ăștia care caută pentru tine ofertele direct de la producători, negociază prețuri, iar când tragi linie la sfârșit, tu tot pe plus ieși, fiindcă eviți o grămadă de costuri cauzate de intermediari.

Și acum poate că o să-mi ziceți că există și oamenii ăștia care zic “am tot ce-mi trebuie, abia aștept să mă apuc de renovare!”, că poate i-ați văzut voi în vreo recenzie video și le luceau ochii de bucurie că s-au ales cu uși noi sau vreo piatră decorativă. Ei, bine că știți atunci! În cazul ăsta eu vă mai zic doar că le luceau ochii probabil și pentru că au primit o reducere la comanda plasată pe Vindem-Ieftin.ro, site-ul ăsta de brokeraj în ale materialelor de construcții.

vindem ieftin
Se pare că oricine comandă de la ei, iar apoi face unboxing pe cameră și le trimite filmulețul va beneficia de o reducere la comandă. Probabil pentru că oamenii, mai ales cei care se pregătesc de pus casa cu fundul în sus, apreciază cel mai mult recomandările și părerile celor ca ei, cu care pot rezona. De aia noi, fetele, ne uităm la tot felul de filmulețe cu recenzii pe Youtube, indiferent că-s de haine, make-up sau altceva. Dacă o poză face cât o mie de cuvinte, ei bine, un filmuleț de genul ăsta făcut de cineva cu care rezonezi face cât o mie de reclame. Altfel ajunge informația la tine!

Nu știu dacă aveți în plan să faceți schimbări prin casă, dacă vă e dor de bormașini, trafaleți și praf, însă dacă da, nu uitați că există brokeri pentru materiale de construcții și că dacă împărtășiți cu alții experiența voastră pe film, o să fiți răsplătiți pentru asta. Hai, sharing is caring! Și renovare plăcută! 🙂

Prăjituri cu suflet caută bucătărie spațioasă

Când eram mică i-am spus mamei că atunci când am să mă mărit cu un neamț și-am să mă mă mut în Germania, o voi lua și pe ea cu mine și vom mânca mâncare de cartofi.  Pe vremea aia știam să fac doar prăjituri din nisip și apă, dar și să mănânc crema de vanilie rămasă pe lingură. Mai târziu, la mult timp după ce am învățat să folosesc aragazul, am început să gătesc. Primul fel gătit? O mâncare de cartofi, desigur, doar aveam un plan de urmat. A ieșit bună și mi-a dat curaj să mai experimentez, iar câțiva ani mai târziu am descoperit blogurile culinare și-am încercat tot felul de rețete, în special de prăjituri. Majoritatea au ieșit, în ciuda limitărilor tehnice pe care le-am întâmpinat, unele mi-au dat mai multe bătăi de cap, însă per ansamblu era o activitate care îmi plăcea. Uram să șterg praful și să aspir, însă mă relaxam așa de tare când făceam prăjituri!

N-aveam cântar de bucătărie, nici vreun robot șmecher, unele ingrediente ajungeau pe masa de lucru pentru că “merge și așa”, iar deseori se întâmpla să ard prăjiturile pe fund, fiindcă aragazul mamei avea deja vreo 30 ani și câteva butoane lipsă. Dar eu făceam prăjituri cu drag și visam să-mi deschid, cândva, o cofetărie. Să fie numai cu ingrediente naturale și curate, să mă ocup personal de ele, să mă cufund în activivtatea asta super relaxantă.

Între timp a mai curs ceva apă pe Dâmbovița, am stat prin camere de cămin cu bucătării pe hol, am citit sute de cursuri care m-au pregătit pentru altă carieră decât cea de cofetar, mâncare de cartofi mănânc rar și nici n-am de gând să mă mai mărit cu un neamț. Îmi place însă în continuare să gătesc și, mai ales, să pregătesc deserturi, deși o fac din ce în ce mai rar. Nu neapărat fiindcă n-am suficient timp, fiindcă-s de părere că-ți faci timp pentru lucrurile pe care ți le dorești, ci pentru că momentan am o bucătărioară mică, îngustă, în care abia am loc să mă mișc în jurul meu, darămite să mai întind oale, castroane, tigăi și tăvi. Și chiar și așa se întâmplă uneori să am ceva în cuptor și câte ceva pe fiecare ochi de aragaz funcțional. Dar nu-i deloc comod și abia acum înțeleg nu doar cât de mare era, de fapt, bucătăria mamei, ci și de ce atât de multă lume caută case cu bucătării spațioase.

Bucătărie spațioasă, prăjituri cu suflet

Eh, dar și când am să mă mut eu în casa aia cu cireș și lavandă, cu doi Retrieveri și living luminos, atunci să vedeți! Am să fiu foarte, foarte atentă la cât de mare e spațiul destinat bucătăriei, unde e amplasat și cum îmi permite să mă bucur de el. Acum să nu ne închipuim că eu am să mă mut definitiv în bucătărie, că doar o să am rate de plătit, căței de plimbat și oameni de îmbrățișat, dar îmi doresc să o amenajez în așa fel încât să mă bucur cât mai mult de timpul petrecut acolo.

bucatarie

Sursa: SomProduct.ro

Nu știu cât de mari vor fi plăcile de gresie sau dacă o să îi pun faianță ori voi opta pentru niște panouri din sticlă securizată în loc. Nu știu exact ce culoare o să aibă mobila, dar știu că o să am un blat de lucru rezistent și spațios, să-mi permită să întind pe el boluri, castronașe, tăvi de chec pe jumătate umplute, aluatul de cozonac și cartea cu rețete. Știu că va avea ferestre înalte, de care vor sta mereu lipite două nasuri umede, atașate unor codițe fluturânde, dar și-o masă mare, gata să cuprindă toată arta ce va ieși din mâinile mele (hai, bine, exagerez!).

Nu știu ce cuptor voi alege, dar știu că mă voi învârti în jurul lui ca un copil mic, adulmecând și trăgând cu ochiul prin geam, cu speranța că au crescut frumos cozonacii, croissantele sau pandișpanul, ori că mușchiulețul de porc e rozaliu la mijloc și suculent, iar cartofii crocanți și aromați. Am să-mi iau un robot de bucătărie, care să-mi fie aliat de bază și o să am muuulte dulapuri, în care să-mi încapă și oala de ciorbă, și cratița de sarmale, și tăvile de prăjituri, și tigăile, fără să le scap din brațe încercând să scot ceva din spate. Am să le umplu și cu castroane și farfurii frumoase, cu boluri de înghețată și căni de cafea, pahare de tot felul și-o grămadă de alte lucruri care fac gătitul mult, mult mai ușor și plăcut: tocătoare, polonice, teluri, o presă de usturoi și tot felul de recipiente simpatice pentru ulei, oțet și condimente, o răzătoare, un tirbușon, un storcător de citrice, o cupă pentru înghețată și un cuțit de curățat mere. Ah, ce bun ar fi un tort de mere!

Sertarele trebuie să fie musai din alea cărora poți să le dai drumul brusc, dar să se închidă lent, ca să nu-mi fac capul țăndări, iar în ele am să aranjez tacâmuri, fețe de masă vesele, prosoape și-o mulțime de accesorii, hârtii pentru brioșe și lumânări pentru decor, șervețele simpatice, un șorț și niște mănuși.

bucatarie2

Sursa: somproduct.ro

Ce prăjituri bune am să fac în bucătăria mea! Dacă acum îmi ies așa de bune tortul de mere și checul marmorat, vă dați seama cum vor fi când am să am tot spațiul din lume să mă desfășor? La final, când fursecurile cu nuci se vor răci pe grătar, eu am să-nchid cartea de rețete, am să dau o fugă în curte să mă joc cu câinii, apoi am să mă așez pe unul din scaunele mele confortabile, am să-mi torn un pahar cu vin și am să-mi tai o felie de tort, în așteptarea oamenilor dragi.
Știți, o prăjitură n-are nicicând gust mai bun decât atunci când o faci cu drag, pui în ea un strop de suflet în loc de un vârf de cuțit de sare, iar apoi o împarți cu oamenii ăia buni, apropiați sufletului tău.

Articol scris pentru SuperBlog 2018, proba 3.

Pentru a treia oară la Veneția? City-break romantic în orașul plutitor

Au trecut aproape doi ani de când m-am îndrăgostit iremediabil de Veneția. Pe vremea când căutam o destinație pentru primul nostru city-break în cuplu, orașul ăsta nu era tocmai primul pe lista mea de dorințe. Voiam să plecăm în ianuarie și prin minte îmi treceau mai degrabă imagini din Budapesta, Praga, Viena sau vreun oraș din Germania, locuri pe care le asociam mult mai ușor cu frigul, zăpada, iarna. Ne făceau însă cu ochiul canalele albastru-verzui, străzile înguste, farmecul italian și felul în care orașul ăsta părea suspendat în timp, așa că ne-am pus cele mai groase haine în bagaj și-am plecat într-un city break in Veneția.

canal grande venice

Ne-am întors de acolo fermecați. De străzi, de atmosferă, de liniștea pe care ți-o dă lipsa mașinilor, de soarele blând care ne încălzea în plimbările lungi de pe faleză, de clădirile frumoase și de frittelle-le cu cremă Zabaglione. Am mers mult pe jos în cele patru zile petrecute acolo, am urcat mii de trepte traversând de zeci de ori aceleași poduri, am admirat cu gura căscată interioarele din Palatul Ducal și ni s-a tăiat respirația privind apusul de pe vaporetto-ul care ne plimba pe Canal Grande. Ne-a plăcut atât de mult, încât am revenit și în anul următor, tot în ianuarie. Am prins însă prima zi de Carnaval și aglomerația a știrbit parcă puțin din farmecul excursiei, dar am știut atunci amândoi că nu va fi ultima dată când ne vom afla acolo. Că este probabil locul în care ne vom întoarce de cele mai multe ori dintre toate.

Acum vreo două săptămâni, în timp ce-mi beam cafeaua de weekend, m-am surprins întrebându-l: “Când mai mergem și noi la Veneția?”. Răspunsul n-a întârziat deloc, ca de fiecare dată: “În ianuarie?”.
Am zâmbit, am dat din cap și am început să mă uit la prețurile biletelor de avion, la cazare, la oferte city break și, desigur, la poze din arhiva personală. Deja visez la zilele alea din a doua jumătate a lui ianuarie, care ne vor prinde, cel mai probabil, în orașul ăsta minunat.

De ce mi-e dor și ce aș face (din) nou în Veneția

Mi-e dor de străduțele mici și întortocheate, pe care ni se aud pașii în liniștea serii, când nu mai e nimeni altcineva pe afară decât noi explorând orașul. Mi-e dor să mă joc cu porumbeii din Piazza San Marco, iar apoi să o luăm ușor la pas pe lângă Palatul Ducal, ca să continuăm cu o plimbare pe Riva Degli Schiavoni. Cred că acum, la a treia vizită, aș propune să mai intrăm încă o dată în Palatul Ducal, să-i vedem și ungherele pe care le-am ratat prima oară, să ne mai rătăcim prin sala aia enormă și superbă, să ne mai plimbăm pe Puntea Suspinelor și să admirăm laguna prin ochiurile mici de geam.

canal venetia

porumbei san marco

san marco palatul ducal

Mi-e dor de priveliștea de pe Podul Rialto, de pescărușii curajoși care îți mănâncă din palme, de vântul care-ți zăpăcește părul. O să ne ținem de mână și-o să ne facem planuri de viitor, privind la ceea ce Philippe de Commynes, ambasadorul Franței la Veneția pe la finalul anilor 1400, a numit ”cel mai frumos bulevard din lume” – Canal Grande.

This slideshow requires JavaScript.

Mi-e dor să luăm micul dejun în cameră, doar ca să ne îmbrăcăm apoi bine și să ieșim la brunch în Mercato Rialto. Să ne plimbăm printre tarabele cu legume, condimente și fructe de mare, apoi să ne așezăm pe o băncuță, să mâncăm sandvișuri cu pește, ceapă și hrean și să bem vin. Știți, pentru noi asta e mai romantic decât o cină fancy la un restaurant pe malul Canal Grande.

Mi-e dor să petrecem o după-amiază întreagă privind o demonstrație într-un atelier de sticlă din Murano, ascultând muzică bună și savurând un pahar de vin alb, încâlzindu-ne palmele și tălpile obosite, în timp ce artistul, român get-beget, ne povestește ce a făcut sau urmează să facă.

Și mă mai gândesc că poate a treia oară e cu noroc, iar de data asta vom decide să facem o plimbare cu gondola. E adevărat că prețul e puțin piperat și de asta am și evitat-o până acum, însă dacă tot plănuim să revenim atât de des, măcar o dată cred că am merita și-o astfel de experiență. Fiindcă este, tind să cred, o experiență în sine. Nu doar pentru că gondolierii sunt pregătiți special pentru meseria asta și conversațiile ar putea fi de-a dreptul interesante, dar și pentru că nimic nu sună mai romantic decât o plimbare cu gondola la ora apusului pe canalele mici sau pe Canal Grande, depănând amintiri și făcând planuri de viitor with your partner in crime.

gondole

Nu am făcut încă nicio rezervare, însă n-o să mai întârziem mult și-am să încep să sondez mai atent piața. Până acum am plecat pe cont propriu, însă când vine vorba de variante de city break Christian Tour, agenția de turism cu care am fost și în Lefkada, pare că are oferte interesante. Am să arunc o privire și la ei pe site, mai ales că mă bătea gândul să stăm o dată la un hotel decorat în stil venețian. În excursiile anterioare am fost cazați într-o locandă și într-un apartament, însă pentru hoteluri Christian Tour poate fi o sursă de inspirație foarte bună.

crazy couple san marco

Mi-e dor și mi-e atât de drag de Veneția încât aș pleca și mâine. L-aș lua pe el de mână, un rucsac în spate și-aș porni să mă pierd și să mă găsesc pe străduțe, pe poduri, printre clădiri, pe canale, în piațete și pe faleză. Să rămân și eu suspendată în timp pentru câteva zile așa cum pare că o face orașul ăsta de ani. Să-i ascult muzica și să-l iubesc.

When I seek another word for ‘music’, I never find any other word than ‘Venice’. Friedrich Nietzsche

Articol scris pentru SuperBlog 2018 – proba 2 (și pentru sufletul meu).
Toate imaginile sunt din arhiva personală.

Recomandare: Micul Prinț – un film ca o îmbrățișare

little prince netflix

Sursa: mediamonks.com

Am citit de atât de multe ori povestea Micului Prinț, încât nu mai țin socoteala, însă îmi amintesc perfect coperta albastră, ușor lucioasă a primei cărți care mi-a dezvăluit-o. Paginile gri, subțiri, ascundeau un desen cu un șarpe boa, care mă înfricoșa de fiecare dată când deschideam cartea. A durat mult timp până să-mi strâng tot curajul de care aveam nevoie ca să trec de primele pagini și să fac cunoștință cu Micul Prinț. Știți, cartea asta nu-i o carte pentru copii. Sau nu doar pentru copii. Dacă ești adult, am mai spus asta și cu altă ocazie, mi se pare cu atât mai important să o deschizi din când în când, fiindcă ai o mulțime de lucruri de (re)învățat de acolo.

Deși îmi place foarte tare povestea, sau poate că tocmai de asta, cine știe, eu nu am văzut până ieri animația din 2015. Primisem recomandări, unele în care aveam mare incredere chiar, văzusem și scorul de pe Rotten Tomatoes, însă cumva am avut câteva rețineri. Văzusem acum câțiva ani o punere în scenă la teatrul Odeon, care, deși frumos realizată, nu m-a dat pe spate și mă gândeam că, în mod similar, sigur îmi va fi greu să mă bucur de film.
Mă gândeam că poate vor modifica așa de mult povestea încât n-o voi regăsi în film, iar asta m-ar fi dezamăgit. Mă gândeam și că poate, dimpotrivă, vor căuta să spună atât de fidel povestea încât nu va avea amprenta personală a echipei care a făcut filmul, ci va fi doar o prezentare a cărții și atât. Și mă gândeam și că, la urma urmei, citesc periodic cartea și o percep așa cum simt și cum îmi place și că n-am așa mare nevoie să văd și filmul.

Filmul “Micul Prinț” e cald și bun ca o îmbrățișare

Ieri dimineață am lenevit în pat mai mult decât în orice altă duminică. Pe geam se zărea soarele timid, însă în casă era rece, prea rece ca să ies din pătura caldă pentru mai mult de 5 minute, așa că era dimineața perfectă pentru un film sau serial. Să fie un serial lejer sau poate un film mai serios? Sau poate o animație? Da, nimic nu e mai cozy decât un film drăguț de animație văzut cu pilota trasă până la bărbie. Disponibile erau “Pinnocchio”, “Albă-ca-Zăpada” și “Micul Prinț” și, în sfârșit, Micul Prinț a reușit să câștige.

Mi-a plăcut mult, mult de tot! Așa de tare, că aproape că-mi vine să mă mai uit o dată la el. Și încă o dată. Cam așa cum fac și cu cartea adică 🙂 Au luat povestea și au păstrat o mulțime de lucruri faine din ea, apoi au adus ceva în plus, reușind să construiască perfect pe fundația cărții. Dacă în carte aviatorul rătăcit în deșert ne spune povestea întâlnirii cu Micul Prinț, un copil blond, simpatic, care susține că este singurul locuitor al unei planete minuscule, în film avem ocazia să-l vedem pe același aviator, la o vârstă destul de înaintată, păstrându-l în minte și în suflet pe Micul Prinț și încercând să-l aducă și în viața altora.

micul print vulpea

Sursa: rottentomatoes.com

Aviatorul este un om care nu se potrivește deloc în peisajul lumii în care trăiește. În timp ce toate lucrurile sunt uniformizate, casele sunt construite după același modele, oamenii lucrează în birourile lor ca niște mici roboței, iar cei mici tânjesc să ajungă cu toții tot mai la fel, urmând exemplele părinților, aviatorul are o casă de poveste, de pe al cărei acoperiș privește apusurile, în curtea căreia își repară avionul și pe care o ține plină de tot soiul de amintiri și povești. Când casa de lângă el este ocupată de o fetiță și de mama ei, având un plan de viață bine pus la punct pentru cea mică, între aviator și fetiță se înfiripă o prietenie frumoasă.

micul print

Sursa: rottentomatoes.com

Pe măsură ce află mai multe despre Micul Prinț, fetița este tot mai curioasă și dornică să-l cunoască, să-i afle întreaga poveste și, în final, să-l găsească. Ce o motivează, dacă o va face, ce se va întâmpla cu prietenia ei cu aviatorul, dar și cu planul de viață pus la punct de mama ei, veți afla dacă vedeți filmul. Pe lângă povestea frumos construită, este foarte fain animat și veți observa, cu siguranță, atenția la detalii. Mi-a smuls zâmbete și câteva lacrimi, vă zic, este un film ca o îmbrățișare bună!

În speranța că recomandarea mea o să vă facă o duminică mai frumoasă, vă las cu un trailer și vă urez vizionare plăcută! 🙂

10 articole pe care trebuie să le ai în dulap ca să pari îmbrăcată după Neckermann

Nu știu alții cum sunt, dar pe mine m-a luat prin surprindere toamna. S-a făcut prea frig prea repede, așa că la mine în dulap toate hainele stau claie peste grămadă, alea de toamnă-iarnă îngrămădite peste pantaloni scurți și topuri vaporoase. Aș face ordine, dar simt deja cum mă enervez, ba că n-am haine, ba că n-am spațiu, ba că n-am haine, ba că n-am spațiu…

Mi-ar plăcea să am un dressing mare, din ăla în care intri ca într-o cameră și în care e totul aranjat, în care nu pică nimic pe tine, hainele-s toate la locul lor, pantofii stau cuminți pe raft, poșetele și eșarfele zâmbesc de pe la colțuri. Nu aș vrea foaaarte multe haine neapărat, că am văzut o grămadă de femei care n-au casa plină de cârpe și totuși ies pe stradă de zici că-s îmbrăcate “după Neckermann”, cum se zicea pe vremea mea. Pentru tinerei, să știți că Neckermann era un super catalog de modă pe care îl găseai acum 15-20 de ani în atelierul oricărei croitorese care se respecta. Multe ținute s-au mai inspirat din catalogul ăla!

Ei bine, eu le bănuiesc pe doamnele astea faine pe care le admir tare mult că și-au construit garderoba încet-încet, pornind de la un soi de schelet compus din cele mai importante piese. Alea indispensabile, la care n-ar renunța nicicând. C-or fi 5, 10, 20, asta n-am cum să știu sigur, dar eu aș paria pe 10 și de acolo, cerul (sau portofelul, sau dressingul) e limita.

Cele zece elemente sfinte ale garderobei

Și iată cum cred eu că arată lista celor zece porunci în materie de piese esențiale din garderobă, porunci pe care nu cred că le încalcă vreuna din doamnele astea faine de vă zic eu că le observ pe stradă.

1. Fusta neagră – dreaptă, conică, cloș sau creion, de preferat cu talie înaltă și de lungime medie. Acum, sigur, depinde de corp, de preferințe, de felul în care te simți confortabil, important e să se așeze bine. Merge purtată în atât de multe combinații, încât poți construi o grămadă de ținute plecând doar de la o fustă neagră.

2. Cămașa albă – o piesă simplă, clasică, genul ăla de produs care te scoate dintr-o grămadă de situații. Merge cu fustă, sacou și tocuri, merge cu pantaloni scurți și balerini sau teniși, merge cu blugi, cu părul aranjat sau cu el prins în vârful capului, cu machiaj sau fără, cu poșetă sau rucsac. Și pentru că unii zic că “negrul merge la orice”, ceea ce nu e 100% adevărat dacă mă întrebați pe mine, o să zic și eu că o cămașă albă merge la orice. Poftim!

3. Micuța rochie neagră – eh, cine n-a auzit de “the little black dress”? Mă și gândesc dacă are sens să înșir argumentele în favoarea ei. E versatilă, e clasică, e piesa aia statement pe care o cunoaște toată lumea. O poți purta la birou sau la un eveniment, la o întâlnire cu fetele sau la o cină romantică sau într-o mulțime de alte situații. Și, cel mai important, dacă ești genul care poartă doar jeanși și pantofi sport, e suficient să ai în dulap o rochie neagră, care te va salva de fiecare dată când ai de mers la vreo petrecere unde lumea se așteaptă să vii îmbrăcată cu o rochie elegantă.

4. O pereche de blugi – și când zic blugi, zic jeanși albaștri, fiindcă blugi = blue jeans, da? La fel ca toate celelalte articole de până acum, sunt foarte versatili, merg și cu teniși, și cu sandale și tocuri cui, cu un crop top atunci când ieși în club, cu o cămașă albă sau o bluză mai smart, când vrei să fii smart-casual. Și ăștia, desigur, trebuie să se așeze frumos pe corp, să nu țipe, dar nici să nu pară că ai slăbit 10 kilograme lately.

5. Un sacou – cu o croială simplă, clasică sau, de ce nu, într-un stil ușor mai army și cu umeri mai proeminenți. E bun dacă trebuie să mergi la un interviu sau o întâlnire la birou, poți să-l iei și peste o bluză simplă, lângă blugii de mai sus, ca să ridici un pic nivelul ținutei, poți să-l porți cu balerini, pantofi oxford, cu tocuri sau cu pantofi sport.

6. Un pulover sau cardigan – că tot a venit toamna. Nu trebuie să fie foarte gros, deși puține lucruri sunt mai faine decât un pulover pufos într-o zi rece. E suficient să se așeze bine, să vină cum trebuie pe sub geacă sau palton, să se potrivească și să țină de cald. Cardiganele au și avantajul că le poți lua peste cămașa aia albă atunci când încă n-au pornit căldura la birou 🙂

7. Un palton – din toată experiența mea de până acum, gecile sunt mult mai călduroase, însă un palton aduce cu totul alt farmec ținutei. Dacă în drum spre muncă te înfofolești bine într-o geacă pufoasă, seara când vrei să ieși la întâlnire cu iubitul sau mergi la o petrecere, e cu totul altceva dacă porți un palton fain, fie că-i o culoare neutră, negru, bleumarin sau bej, fie că vrei să ieși în evidență cu unul roșu sau albastru electric.

8. O pereche de pantofi nude – ori stiletto, ori cu toc mai gros, înalt sau mediu, cu vârful rotunjit, mi se pare că o pereche de pantofi nude pot fi purtați la o grămadă de ținute. Merg cu blugi, cu rochii mai elegante sau mai casual, merg la birou, merg la petreceri, merg și la un brunch într-o sâmbătă, însă în cazul ăsta n-aș opta chiar pentru stiletto. Pantofii nude, nu cei negri, cred eu că trebuie să existe în orice dulap.

9. O pereche de cizme sau ghete – da, pentru că vrem, nu vrem, winter is coming. Și cum frigul “te ia de la picioare, mamă”, e important să ai niște ghetuțe călduroase . De asta, dar și pentru că dacă n-ai, nu știu ce o să faci de Moș Nicoale, just saying.

10. O poșetă – suficient de mare cât să încapă toate lucrurile necesare, suficient de mică încât să nu fii tentată să porți cu tine trei cărți, foehn-ul și o sticlă de doi litri de apă. Clasică, de preferat, într-o culoare neutră, să o poți purta în cât mai multe ocazii, ca să nu fie nevoie să muți non-stop lucrurile dintr-o parte în alta. Că uite așa ajung cheile în spatele cuierului și mai rămâi și fără ruj când ți-e lumea mai dragă.

Cam asta cred eu că e lista cu care au plecat la cumpărături doamnele de care vă ziceam mai sus. Sigur, or mai fi luat și o căciulă, o pereche de cercei, o eșarfă, niște teniși, dar astea-s detalii deja. Hm, ia să fac și eu ordine în dulap cu lista asta în mână, poate o pun de o sesiune de cumpărături după!

Articol scris pentru SuperBlog 2018, proba 1

Sursa foto: answear.ro