Slăbeşte, fată, cu cap!

M-am săturat să văd că printre cele mai gugălite expresii sunt “pastile de slăbit”, “slăbit rapid”, “diete rapide” sau, cea mai elevată, “diete rapide şi eficiente”. Adică stai aşa că dacă tot îmi propun să slăbesc, vreau să fie rapid şi eficient, nu aşa, oricum! O să definesc eu “eficientul” ăsta: se poate să mănânc ce şi cât vreau şi să slăbesc cât ai zice “dietă”? Atunci e eficientă, altfel nu. Aşa gândesc multe adolescente şi, din păcate, sunt şi multe femei în toată firea care visează la cai verzi pe pereţi.

Bună dimineaţa! Nu există dieta-minune dacă doreşti să slăbeşti frumos, să nu rămâi cu pielea lăsată şi plină de vergeturi, să-ţi tonifiezi frumos muşchii şi, cel mai important, să nu te alegi cu o gastrită de toată frumuseţea sau, mai rău, cu fratele ei mai mare – ulcerul. Asta ca să nu vorbesc despre milioanele de efecte negative pe care o dietă ţinută aiurea ţi le poate aduce. Orice dietă eficientă presupune să-i oferi timp ca să-şi facă efectul, deci ne-am lămurit? Gândeşte-te simplu: ai pus 10 kile într-un an, da? Păi şi acum vrei să scapi de ele de azi pe mâine? Ţie chiar ţi se pare fair play faţă de corpul tău? Hai să fim serioase, măi fetelor, să ne revenim!

Eu mi-am făcut mai demult cont pe un site pe care îl recomand sincer, şi anume Slăbuţe. Nu neapărat ca să slăbesc, ci pentru că mi-ar plăcea, atât cât pot, să am un stil de viaţă sănătos ca să nu mă trezesc la 40 de ani că nu pot urca scările, dar nici că nu mai am menstruaţie fiindcă am ajuns o anorexică. Pentru echilibru, da! Site-ul oferă informaţii foarte multe cu privire la dietă, sport, sănătate şi îngrijire corporală, iar forumul ataşat e plin de oameni gata să te ajute cu un sfat sau o vorbă bună. Ce e cel mai important e că nu-ţi promite rezultate minune, deşi există secţiuni pentru tot felul de diete. Sunt prezentate avantajele şi dezavantajele fiecăreia şi este încurajat stilul de viaţă sănătos. Nu vă gândiţi că o să daţi peste oameni care nu gustă niciodată dulciuri sau fast-food sau alte chestii “îngrăşătoare” şi stau la pândă să vă certe. Fiecare e liber să facă exact ce vrea cu propriul corp. Aruncaţi un ochi şi mai citiţi dacă vă interesează.

Scriu articolul ăsta nu pentru că mă plăteşte cineva, ci pentru că m-am săturat ca oamenii să ajungă la mine pe blog căutând “pastile de slăbit”, asta după ce am scris articolul acela cu “Pastillas contra el dolor ajeno”.

Ce vreau eu să mai subliniez din ceea ce am citit pe site-ul mai sus menţionat: dacă vrei să pierzi kilograme, e de ajuns să ţii o dietă, mai restrictivă sau mai puţin restrictivă. Dar dacă vrei să arăţi bine după ce slăbeşti, nu ai ce face fără sport! Punct. Nu sunt doar chestii scrise pe un site. Am o colegă care a slăbit într-o vară de la 67 la 49 de kilograme (la 1.60 m e perfect, ba chiar i-ar mai prinde bine vreo două), dar pe lângă regimul alimentar (regim, nu dietă, fiindcă făcuse o gastrită tare sexy), dădea 13 ture de stadion pe seară (alergând, da), plus alte exerciţii. Deci nu a ajutat-o vreo dietă minune. Fără efort nu slăbea 18 kg aşa, din senin. Deşi eu sunt pentru slăbitul mai lent (2-4 kg pe lună), pe ea se pare că nu a afectat-o ritmul ăsta aşa alert. Şi aici intervine o chestie importantă: cunoaşteţi-vă corpul! Dacă Popeascăi i-a mers o anume dietă nu înseamnă că tu trebuie să te chinui cu ea dacă simţi că mori de foame, de-a dreptul! Niciodată nu trebuie să-ţi fie foame într-o dietă! Înfometarea e o prostie! Că “ai mânca ceva” e altceva, e nivelul psihologic. Bun, pentru alte detalii citiţi pe site, că e bun!

Şi acum că ne-am lămurit cu chestiile generale, hai să vă zic care e cea mai amuzantă şi în acelaşi timp cretină “dietă” de care am auzit! Dieta cu tenia! Da, da, tenia-viermele. Ăla de am învăţat la biologie că e un parazit de care trebuie să ne ferim cum putem şi pentru care trebuie să luăm antibiotice antihelmintice (scuze pentru greşeală!) cu pumnul ca să-l gonim ca pe un musafir nepoftit! Cum stă treaba. Tu, fată cu nişte celu pe picioare şi un pic de burtă, te gândeşti că nu-ţi mai place ce vezi în oglindă. Numai că mai ai o problemă: ţie îţi place să mănânci. Ce faci atunci? Păi, dacă ai părul lung, dar mintea scurtă, mergi (pe şestache, da?) la un medic sau ceva, asta nu o ştiu, introduci un prieten-tenie în corpul tău şi îţi vezi liniştită de viaţă. Tu mănânci ce-ţi poftesc papilele, iar prietenul-tenie înghite cât poate. Aşadar e o simbioză de-a dreptul mirifică. Femei, femei, e plină lumea de nebune! Ca să-l scoţi de acolo implică multe pastile şi prostii, care îţi vor nenoroci ficatul, ca să nu mai zic că pot să se întâmple tot felul de tâmpenii dacă se supără tenia pe tine şi nu mai vrea să-şi facă treaba. Cât de inconştientă sau disperată să fii să faci aşa ceva?? Treziţi-vă, măi fetelor!

Dacă mai aud aşa ceva o singură dată cred că vomit. Pe bune! Terminaţi! Puneţi mâna şi citiţi înainte să vă apucaţi de o dietă, vedeţi ce implică ea şi puneţi-vă mintea la contribuţie. Citiţi despre ce înseamnă anorexie, bulimie, binge-eating, efectul yo-yo şi înarmaţi-vă cu voinţă! Ori faceţi ceva bine, ori nu mai faceţi!

Bun, gata! Eu mă duc să mănânc ceva. Ceva sănătos, că azi am mâncat pizza, e de ajuns! 😛

Sursa foto.

Sing, dear soul

A trecut weekendul şi nu v-am zis de muzica de săptămâna asta. Pe lângă “Ani de liceu”, care s-a repetat, evident, mai am încă trei melodii pe care le-am ascultat alternativ.

Prima este legată de anii de liceu şi am menţionat-o în postul “Impresii la cald”, şi anume “Vitamin C – Friends Forever”.

A doua este a Shakirei, este veche, dar am ascultat-o pe Pro FM Shakira online şi mi-am amintit de ea, aşa că am tot fredonat-o. Vă prezint “Moscas en la casa”!

Cea de-a treia melodie va rămâne valabilă şi săptămâna asta probabil, fiindcă am ascultat-o abia sâmbătă la reluarea Dansez pentru tine. Se intitulează “Turning tables” şi o cântă Adele cu minunata ei voce.

 

Enjoy!

Copii şi părinţi

A.S. Ştiu că am promis poze din ultima zi de şcoală, doar că pe aparatul meu am destul de puţine şi nu am intrat în posesia tuturor celorlalte. Sper să aibă loc acest eveniment cât mai curând şi atunci le fac publice.Copilul  când părinţii divorţează

Astăzi vreau să vă spun ceva legat de familia Irina Columbeanu. De fapt, ea e doar punctul de plecare al acestui articol, întrucât nu plănuiesc să-i comentez situaţia, ci să vorbesc puţin mai general. Nu urmăresc tot ce se întâmplă la TV, dar mai citesc uneori blogul doamnei Alice Năstase (de la Tango) şi am citit despre o emisiune la care a fost invitată alături de Irinel. Sigur, ca în orice situaţie, părerile comentatorilor au fost deosebit de variate, dar cu un lucru cam toată lumea era de acord. Şi anume: copila e cea care are cel mai mult de suferit. Păi aşa e, aşa simt şi eu. Şi nu vorbesc din perspectiva unei femei în devenire şi, să sperăm, viitoare mame. Nu, vorbesc din perspectiva copilului aflat într-o situaţie asemănătoare. Deci, dacă mă întrebaţi pe mine, Irina o să fie un copil traumatizat, va creşte neştiind care părinte e mai vinovat de labilitatea ei psihică: mama – care s-a măritat cu un bărbat mult mai în vârstă pentru a parveni –  sau tatăl – care îi împroaşcă mama cu noroi pe oriunde apucă, uitând parcă de faptul că el a luat-o de nevastă aşa curvă femeie uşoară cum zice el acum că era. Şi aici închei subiectul Columbeanu. Mi-e milă de Irina.

Acum să vorbim despre subiectul general. M-am săturat să aud pseoudopsihologi de televiziune susţinând sus şi tare cuvintele din cărţi, cum că un copil are nevoie, invariabil, de prezenţa ambilor părinţi pentru a se dezvolta armonios. E na!? Nu zic, dacă avem doi părinţi e pentru că ar trebui să fim crescuţi de amândoi, pentru că sunt lucruri pe care unul din ei nu le poate suplini, fiecare îţi oferă altceva, dar asta nu înseamnă că nu poţi să creşti frumos crescut doar de unul din ei. Încetaţi cu chestia asta! Copiii care trăiesc cu un singur părinte, dar într-un mediu corespunzător, pot fi mai stabili emoţional şi pot deveni adulţi mai echilibraţi decât cei care au ambii părinţi aproape, dar trăiesc într-o atmosferă care îi inhibă, în loc să-i lase să crească.

Nu le voi putea înţelege niciodată pe femeile care au posibilitatea de a spune STOP, dar aleg să continue viaţa alături de un bărbat care le face mai mult rău decât bine doar “de dragul copilului”. Scutiţi-mă! Credeţi că îi faceţi bine unui copil astfel? Cât timp credeţi că va dura până ca el să-şi dea seama că voi nu vă mai iubiţi, că voi abia vă înţelegeţi, cât timp credeţi că va rezista psihic la ţipetele şi reproşurile voastre atunci când credeţi că doarme? Mai gândiţi-vă la asta! Un copil trebuie crescut cu iubire, iar dacă iubirea o primeşte locuind cu un singur părinte, atunci aia e calea. Indiferent că va avea sau nu contact cu celălalt părinte (să aibă e ideal), e important să nu i-l portretizaţi ca “omul-negru”, că e vorba de mamă sau de tată.

Şi nu, nu vorbesc din cărţi, ci din experienţă. Şi când mă uit în urmă şi în oglindă sunt mândră de mine. (Ok, la partea cu oglinda, recunosc că am reacţii de genul: “Ugh, scap eu de kilele astea 3-4” :P). Ştiţi cum se spune: “The naked truth is always better than the best dressed lie.” Când copilul e capabil să înţeleagă, îi expui clar situaţia şi fii convins/-ă că o să priceapă. Copiii sunt mai deştepţi decât îşi pot închipui mulţi adulţi. O să te aprecieze pentru că l-ai tratat “ca pe un om mare”, dar şi pentru că nu i-ai denigrat celălalt părinte. Indiferent de cât te-a rănit pe tine fostul partener, va fi mereu părintele copilului tău şi e ok să spui adevărul despre el, cu menţiunea că un om nu poate fi pe deplin rău, sigur are şi el un ceva bun despre care să aduci vorba.

Aş putea să vorbesc pe  tema asta la infinit, dar nu e cazul. Vreau doar să nu mai aud psihologi care habar n-au ce înseamnă un divorţ sau o familie monoparentală vorbind despre idealul de familie şi reproducând teoriile pe care le-au învăţat la cursuri. Viaţa nu se învaţă din cărţi şi nimeni nu se încadrează perfect într-o categorie şi, domnilor psihologi, încercaţi să nu mai corelaţi experienţele altora cu ale voastre şi ţineţi minte că una e ca o teoremă să fie valabilă “pentru orice x aparţinând mulţimii X” şi alta e să fie o simplă proprietate  a elementelor  unei “mulţimi Y incluse în X”. 😉

În încheiere vreau să subliniez că mesajul acestui articol nu e că eu deţin adevărul absolut legat de situaţia copiilor în cazul unui divorţ. E doar părerea mea şi principiul după care mă ghidez, iar dacă alţii au metode şi mai puţin invazive, eu îi rog să le împărtăşească, poate ajută pe cineva care citeşte articolul întâmplător sau nu. 🙂

Sursa foto.

Impresii la cald

S-a terminat! Astăzi a fost ultima zi din anii de liceu, ultima oră de dirigenţie,  iar eu încerc cu greu să exprim în cuvinte tot ceea ce simt.Am şters un rând de vreo patru ori, pentru că mi se pare că orice aş încerca să scriu e prea puţin pentru ceea ce s-a întâmplat astăzi şi în aceşti patru ani. Nu am plâns, aşa cum mă aşteptam, tocmai pentru că încă nu-mi vine să cred, de abia acum realizez şi, ascultând “Ani de liceu” şi “Friends Forever” (Vitamin C), mă cam încearcă nişte lacrimi. Şi mă trec nişte fiori reci.

Sunt, în primul rând, mândră de noi toţi pentru că am reuşit să organizăm ultima oră de dirigenţie într-o  singură zi. A fost frumos şi emoţionant. L-am văzut pe dirigu’ gata să plângă şi i-am savurat replica “Ia uite, bă, am emoţii!”, am râs alături de profesori şi ne-am amintit de momentele frumoase prin care am trecut împreună, ne-am amuzat pe seama lor când încercau să ne recunoască în pozele de acum 15 ani, le-am dat câte o diplomă şi o prăjitură, am făcut poze, am cântat, am dansat şi am plecat împreună la o terasă. În seara asta mergem împreună în oraş şi mi se pare că niciodată nu am fost atât de uniţi ca zilele astea. E frustrarea aia când ştii că peste o lună şi juma’te o sî fii liber şi nimic nu o sa te mai oblige să-ţi vezi colegii 5/7, încât ai vrea să-i ţii aproape de tine cât poţi de mult. Exact cum spune cântecul: “Timp, nu fi hain,/ Să mai fim liceeni măcar puţin!!”. Tragem de timp, da! Orice moment petrecut împreună înseamnă un fel de “Dar hai că parcă nu s-a terminat! Uite, mai avem timp!”

O să-mi fie dor, teribil de dor şi ştiu că, oricât am zice noi şi oricât am scrie în albumele alea de promoţie, nu o să ţinem legătura atât de strâns. Pentru că eu-s realistă, o să vină altă perioadă, toate au timpul lor şi nu ai cum să ţii legătura cu atâţia oameni. Dar dor îmi va fi, pentru că îmi sunteţi dragi toţi într-o măsură sau alta şi mă bucur că aţi fost colegii mei!

Marţi avem atestatul. Tare prevăd o tură bună de plâns. Atunci cred că o să mă alătur colegelor mele plângăcioase, printre care şi Miha (m-a rugat special să pomenesc de ea pe blog; uite, am pomenit!), care au vărsat atâtea lacrimi încât a fost nevoie să se machieze din nou.  O să încerc să mă bucur de toate zilele pe care le voi mai petrece în liceu şi promit că bat pe oricine plânge diseară. Breee, diseară ne distrăm, nu dăm apă la şoricei!

Gata! XII B 2010-2011, we did it!

P.S. 1. Tot am plâns astăzi, pentru că în timp ce scriam articolul am dat un picior în birou de era să-mi mut degetul din loc. Nu e o chestie tristă, dar durerea cauzată mi-a sensibilizat glandele lacrimale…oh, stai, că pe proful de bio nu l-am invitat azi, de ce o dau în din astea? 😛

P.S. 2. Revin cu poze mâine!

Salată

Nu ştiţi de când mă chinui să-mi pun ordine în idei şi degetele în mişcare pe taste.  Mi-am amintit de o glumă sau nici nu ştiu ce era, o discuţie amuzantă şi nu prea:

-Hey, do you have a second?

-A second what?

– …

– Oh, you mean tiiiiime! No, I don´t HAVE time. I don’t own time!

Eh, cam aşa şi eu. Din păcate nu am timp, deşi aş avea atâtea de făcut. În plus, tare aş vrea să mai am vreo două luni la dispoziţie, că, recunosc, domnule, o să-mi fie al naibii de dor de şcoală şi de colegi.  Nu ştiu dacă eu conştientizez o sută de procente în minţişoara asta a mea că asta e ultima săptămână de şcoală. Ultima! Mă rog, faptul că mâine avem inspecţie (!!!) la franceză sau că ultima oră de dirigenţie este un fel de ideal superior, pe care e foarte probabil să nu-l mai atingem în secolul ăsta, nu înseamnă mare lucru, problema cu adevărat mare e că intrăm pe ultimele sute de metri.

Bun. Şi zic: ce fac eu cu timpul? Aş fi vrut şi eu să scriu despre cum am aşteptat sfârşitul lumii cu masa întinsă şi el mi-a tras ţeapă, dar acum e cam târziu, nu mai are acelaşi farmec, că deja mi-au cam trecut nervii pe el. Cică s-a reprogramat, dacă nici acum nu se ţine de cuvânt, cu mine a terminat-o! Am zis! Aş fi vrut să vă povestesc şi despre cât de mult îmi plac mie bujorii, dar nici asta n-am reuşit să mă mobilizez să fac. Eh, uite că vă spun acum. Dacă ar fi să răspund acum la întrebarea “Care sunt florile tale preferate?”, sigur aş spune că bujorii, urmaţi îndeaproape de lalele. Sâmbătă a fost ziua mamei mele şi a primit, printre altele, şi un buchet de bujori superbi, pe care mi i-am cam adjudecat şi o să-i şi pozez ca să pot să-i pun pe desktop şi să mă uit la ei şi când or să se ofileasscă şi n-o să-mi mai miroase casa aşa frumos!

Am zis că duminica o să postez una sau mai multe melodii care mă urmăresc, iar săptămâna trecută au fost două. Una din ele este, poate inevitabil în perioada asta, “Ani de liceu”  –  Stela Enache & Florin Bogardo, mai ales că ieri dimineaţă am mai văzut şi câteva secvenţe din film la TV. Să vă mai spun că eu sunt tocmai la clasa a XII-a B, întocmai ca liceenii? Hai că mă apucă plânsul, lăsaţi-mă, că nu vă mai zic!! 😦

Iar cea de-a doua melodie este a Rihannei. Probabil că aţi văzut reclama aniversară de la Nivea. Ei bine, eu după ce am văzut-o de vreo două ori am rămas în cap cu muzica de pe fundal şi pentru că am recunoscut vocea lui Riri, am căutat frumuşel melodiuţa, care se cheamă “California King Bed”. Piesa nu e vreo frumuseţe neapărat, dar dacă mi-a rămas acolo undeva, numai cu cleştele o mai scot, plus că videoclipul e chiar drăguţ (la câţi bani o fi costat, zic şi eu!), deşi se termină cam brusc. Ete, poftiţi:

V-aş mai spune despre ceva, sau mai bine spus cineva, care m-a surprins astăzi, dar vă spun mai încolo, că mă duc să mă pregătesc pentru inspecţia la franceză învăţ la română! 🙂

Kiss, kiss, bye-bye!

Caută şi vei găsi

Pe principiul ăsta merg şi oamenii care tastează cuvinte  şi expresii în motoarele de căutare, iar acestea din urmă îi aruncă în “marea” de informaţie de pe blogul meu. Eu mă amuz când mai văd câte o chestie haioasă şi azi am decis să şterg de praf câteva dintre cele mai căutate (grupuri de) cuvinte şi să vi le prezint. Na, poftiţi:

  • Ploaia este personaj principal, lumea caută poze cu dumneaei în toate formele posibile: poze cu ploaia, poze pe ploaie, poze de ploaie, ploii radioactive, oameni în ploaie, fete în ploaie sau, preferata mea ploaiea poze.
  • iaşi un oraş superb păreri din ţară – well, asta da. Este un oraş superb, părere din Târgovişte 🙂
  • lalele în copou – sunt, sunt. Dar sunt mai multe în Grădina Botanică, dacă vreţi neapărat 🙂 Şi, da, pentru mine este oraşul lalelelor, aşa cum mai căutaţi voi, dar ştiu că Piteştiul este cunoscut pentru asta şi de curând am auzit că vine şi Timişoara din spate. Nu bag mâna în foc însă.
  • cum să fac o lalea – stai un pic că nu înţeleg. Vrei să o faci, adică să o produci? Sau vrei s-o faci, adică s-o desenezi? La prima variantă, poţi să încerci să o plantezi, dar eu cu desenul nu le am, îmi pare rău.
  • eminescu poze faine – nu sunt prea multe poze cu Eminescu, să ştiţi, iar alea care sunt, nu sunt chiar aşa faine. Sigur, poza mea de la teiul lui este faină, dar asta e altă poveste.
  • să filozofez – da’ ce te împiedică? Dă-i drumul 🙂
  • tei simbol – teiul este un motiv literar destul de popular, mai ales în opera lui Eminescu. Not happy yet? Căutaţi zodiacul druidic (arboricol), fiincă eu ştiu ceva legat de bunăstare şi aşa, dar nu-mi amintesc exact.
  • eseu inceputu primaverei – da’ de ce să scrii eseuri înaine să înveţi limba română?
  • ma dor urechile cand alerg – nu e normal, deci nu mai căuta soluţii pe net, că majoritatea-s neavizate. Mergi la medicul de familie şi o să te îndrume la un specialist, probabil la ORL. Sănătate!
  • coffee – we all love it, huh?
  • cafea din cereale ati baut – mda, am băut, nu-mi place. Ori beau cafea, ori nu mai beau!
  • cata istorie stiu romanii – puţină! Eu, cel puţin, ştiu puţină, recunosc.
  • se potrivesc amprentele de acum cu cele de la 14ani – da. Amprentele se formează începând cu momentul în care tu ai cam 8 cm, adică eşti în burtă la mami, sunt unice şi le ai toată viaţa. Deci, da, dacă ai făcut o prostie la 14 ani şi poliţia e pe cale să te prindă, bad news ! 🙂
  • femei violate de multi – obsedaţilor! Obsedaţi, obsedaţi, obsedaţi!!!
  • un text in care totul e acesta sunt eu – îmi pare rău, dar chiar nu înţeleg  ce cauţi.

Ok, pentru moment e de ajuns, dar cred că urmează şi episodul 2. Just stay tunned!

P.S. Happy spriiiing! 🙂

Muzică de weekend

În sfârşit a venit primăvara. Pe bune, adică! Cu soare, ciripit de păsărele şi concursul Eurovision, hehe 😀 Despre acest minunat concurs nu am prea multe de spus. Piesa noastră, deşi nu mi-a displăcut efectiv, nici nu m-a prins în vreun fel; dacă mă întrebaţi pe mine, era evident că nu o să facă vreo mare senzaţie.Dar tot dacă mă întrebaţi pe mine, nici melodia câştigătoare, a Azerbaijanului, nu a fost aşa o piesă care să te lase cu gura căscată. Eu nu am ascultat toate cântecele, deci nu am un câştigător personal sau un top anume, dar mi-a plăcut vocea tipei din Slovenia, aşa că o să v-o arăt şi vouă, că poate n-aţi auzit-o 🙂

M-am mai gândit eu aşa, ca începând de astăzi, în fiecare weekend să postez câteva melodii pe care le ascult cu plăcere în săptămâna respectivă, pentru a le împărţi cu cei care îmi mai trec pragul, dar şi pentru a-mi aminti de ele mai târziu, frunzărind arhiva. Şi pentru că v-am povestit că mi-am pus în gând să învăţ rusă, vă închipuiţi că am început să ascult muzică rusească, să-mi obişnuiesc urechea cu sonoritatea ei. Aşadar, weekendul ăsta este dedicat muzicii în rusă.

Am început cu Dima Bilan, pentru că îl ştiam de la Eurovision; are melodii drăguţe, nu sunt capodopere, dar sunt ascultabile. Mie îmi place “это была любовь” (Eto bâla liubov – A fost dragoste), ca linie melodică, dar şi ca mesaj, pe care l-am descifrat prin traducerile pe care le-am găsit pe diverse site-uri. Zic “descifrat” pentru că e evident că sunt forţate şi cu greşeli de exprimare, dar am prins ideea. Atenţie, fetelor, imagini sexy cu Dima la bustul gol 😛

Dacă vă place, puteţi să mai încercaţi “Я просто люблю тебя” (Ia prosta liubliu tebia – Eu doar te iubesc) sau “Ты должна рядом быть”(Tî daljna riadom bâti – Trebuie să fii aproape).

Nu ştiu dacă o cunoaşteţi pe Yulia Savicheva. Eu mai auzisem de ea, pentru că a participat şi ea la Eurovision la un moment dat, dar şi pentru că îi auzisem piesa “Прости за любовь” (Prasti za liubov – Iartă dragostea) de multe ori, deşi nu-mi amintesc unde. Îmi place mult vocea ei, are multe melodii frumoase, dintre care:

Прости за любовь


Скажи мне, что такое любовь (Skaji mnie, şto takoie liubov – Spune-mi, ce este dragostea)

Москва-Владивосток (Moscova-Vladivostok)


Это судьба (Eto sud’ba – Asta e soarta – duet cu Anton Makarskiy)

Mie îmi place mult ultima melodie, vă las şi un link cu o traducere, ca să ştiţi despre ce se vorbeşte şi sper să vă placă această incursiune în muzica celor care ne-au furat cândva tezaurul 😛

Vă rog să-mi sugeraţi, dacă vreţi,  şi mie ceva muzică bună, melodii pe care nu vi le puteţi scoate din minte, pe care le ascultaţi des şi aşa mai departe.

Audiţie plăcută!