Punct și de la capăt

Când te întorci la așternut vorbe pe hârtie după un an și jumătate în care ai și uitat cum arată dashboard-ul de la wordpress, lucrurile nu se mai mișcă nici măcar suficient de repede, darămite lin. Cuvintele sunt mai greu de mânuit, sunt momente în care vin în valuri și momente în care te chinui să legi o frază sau două. Mai ștergi două, trei rânduri, o iei de la cap și-ți propui ca de data asta să scrii tot ce-ți trece prin minte și abia apoi să corectezi, doar că piticul cu ochelari și pix roșu, care n-ar pleca nicio secundă de pe umărul tău, nu e nici pe departe încântat și-l auzi cum bombăne: ”nu aici, nu așa, te repeți, șterge virgula asta, vrei să scrii o poveste într-o frază?”.

Și iei o pauză. Mai faci o cafea, mai tai o felie de chec ușor ars și dai play la Gotan Project, poate, poate vine inspirația și reușești să legi câteva paragrafe decente. E și treaba asta o chestiune de antrenament, ca atunci când nu ai suficient timp să ajungi la sală două-trei săptămâni și când în final apuci s-o faci și pe asta, simți că-ți dai sufletul pe saltea după primele 50 de abdomene.

Space, virgulă, punct, backspace până la începutul rândului și mai scrii o dată. Încerci să-ți amintești cum era când făceai asta mai des, cam cât de ușor se lega subiectul de predicat și cum reușeai să exprimi în câteva sute de cuvinte o parte din dezordinea din capul tău. Salvezi din când în când, mai iei o pauză, lasă că revii tu, nu arde nimic atât de tare încât să termini chiar așa fix acum, se poate și mâine, acum e de ieșit la o plimbare la Universitate și de stat pe trepte privind trecătorii. Și uite așa mai trece o săptămână, vine alt week-end, apoi echinocțiul, eclipsa de lună, se termină vara indiană și când deschizi fereastra de la bucătărie simți un miros de toamnă rece, care, cumva precum madlena lui Proust, îți amintește de alte zile de septembrie, de alte ferestre și arome de cafea.

Deja la a treia cană simți că ți-ai amintit parcă de ce și cum obișnuiai să faci asta și nu mai recitești de trei ori fraza înainte să pui punct. Enter și apoi încă o propoziție, două, trei și e suficient pentru început, că încă se aude tare scârțâitul. Să faci puțină ordine, să te gândești la ce și cum mai ai de spus, să scotocești puțin și să ștergi praful ăla de câteva degete care s-a pus fără vreo jenă peste toate ideile tale în perioada asta. Mai ai nevoie de niște timp, e drept, dar ești aici acum și nu se simte tocmai rău să găsești bucăți din tine pe care le credeai cel puțin foarte bine ascunse, dacă nu pierdute definitiv. Se simte bine să te întorci în locuri micuțe, prin uși pe care le credeai închise, dar care au rămas mereu ușor crăpate, să mai intre câte o rază de lumină.

E frumos când te întâlnești tu cu tine și-ți spui ”bine-ai revenit!”

Douăzeci [3]

Gata. Recunosc cu mâna pe inimă: nu pot trăi fără muzică. Cred că viața mea ar fi extraordinar de tristă dacă n-ar exista muzica. Așa că m-am gândit la 20 de melodii care, pentru mine, nu vor îmbătrâni niciodată, pentru că sunt speciale într-un fel anume. Fie că îmi amintesc de ceva, fie că mă fac să visez, să-mi fac planuri sau pentru orice alt motiv.
So, here they are, the happy twenty, cu câte un cuvânt, două, ca explicație 🙂

  • Celine Dion – Pour que tu m’aimes encore (școală generală, primăvară, trei fete, trei garoafe; man, this feels like a looong time ago)
  • Michael Bolton – All for love (pentru că da, m-am uitat la ”Clona” și domnul ăsta a cântat într-una din cele mai frumoase scene)
  • Los Lobos – La Bamba (am ascultat melodia asta la magnetofon până s-a stricat banda cred…yo no soy marinero, soy capitan, soy capitan, soy capitan)
  • A.S.I.A. – Dă-mi nopțile înapoi (am dat la schimb temporar caseta mea cu Genius unei colege și am derulat-o de sute de ori ca să ajung la cântecul ăsta, deși era mai în vogă ”Inima mea”)
  • Kaoma – Lambada (seriously, e Lambada, nu are nevoie de explicații)
  • Bon Jovi – Bed of Roses (pe lângă faptul că e așa frumoasă, a fost înregistrată în 1992, deci suntem cam de-o seamă)
  • Tina Turner – The best 
  • Queen – Show must go on (fiindcă o ascult de fiecare dacă când simt că e prea greu, că nu mai pot, că am nevoie de încurajare)
  • Delta Goodrem&Brian Mc.Fadden – Almost Here (pentru că pur și simplu o să fie specială mereu)
  • Los del Rio – Macarena (cine nu a dansat vreodată pe melodia asta?..)
  • Shakira – Underneath your clothes ( e un evergreen pentru mine; am ascultat-o cântată de o colegă de generală, apoi am cineva mi-a pus videoclipul pe un CD, doamne, cât m-am mai uitat la videoclipul ăla!)
  • James Blunt – Goodbye, my lover 
  • Paolo Nutini – These streets (fiindcă am rezonat cu melodia asta când m-am mutat în București)
  • Coldplay – Viva la Vida (fiindcă îmi amintește de niște oameni minunați și niște momente care nu se pot uita)
  • Vama Veche – Epilog (I couldn’t help it)
  • Santana – Maria, Maria (ce pot să spun, îmi place chitara asta de mor)
  • Christina Aguilera – Fighter (pe care o dedic mereu în mintea mea atâtor persoane)
  • Horia Brenciu – Septembrie, luni (ador diminețile, luna septembrie și cafeaua; și-mi place cum cântă Brenciu)
  • Edith Piaf – Je ne regrette rien (fiindcă vreau să trăiesc în așa fel încât să pot cânta asta pe la vreo 80 de ani)
  • Mr. President – Coco Jambo (yep, oldie, but goldie)

Nu le-am numerotat, pentru că nu vreau să fac un top. Eu le iubesc pe toate 😆

V-am lăsat, fug să dansez Lambada :>

 

Cu sau fără?

Grammar nazi is back 🙂

Există o greșeală foarte frecventă pe care vorbitorii de limba română o fac și pe care mie mi-a remediat-o doamna învățătoare cu câteva rânduri de explicații cu pix roșu pe compunerea mea la care țineam ca la ochii din cap. Atâta m-a durut că mi-a ”pătat” tema, încât am zis că niciodată nu o să le mai încurc 😀

E vorba despre confuzia dintre într-una și întruna. Ambele forme există în limba română și sunt corecte, pentru că fiecare înseamnă altceva. Acum, că există oameni care le scriu pe amândouă legat, cred că e pentru că mulți români sunt certați grav de tot cu cratima. Pe de altă parte, cei care le scriu pe ambele dezlegat o fac pentru că nu știu că forma  întruna este corectă și preferă să se ”asigure”, scriind cu cratimă, ca să nu zică lumea ”Hăăăhăăă, ce proooost ești, nu știi să pui liniuuuuță!”. Să o luăm prin exemple deci, că e mai simplu și mai clar:

într-una  – este forma aia pe care o folosim în propoziții de genul: ”Într-una din zile am fost la teatru.”  Atunci când e compus, practic, din ”întru” și ”una”.

întruna – înseamnă continuu, neîntrerupt : ”A plâns întruna timp de două ore.” (cred că avea ochii foarte roșii, btw)

Serios, nu e greu deloc să facem diferența asta. Se scrie legat doar când înseamnă ”continuu”. Altfel, cratima is the boss 😆
But keep in mind, să scrii cu cratimă atunci când vrei să spui ”continuu”, e la fel de greșit ca atunci când scrii ”întruna din zile” 🙂

Într-una din zilele astea o să înnebunesc dacă vecinii mei mai ascultă aceeași melodie întruna. (Connect-R – Vara nu dorm, dacă nu puteți dormi fără să știți 😆 )

Să aveți o săptămână minunată! 🙂

De început

Ok, iată-mă aici, din nou la început de drum. Nu este primul meu blog, dar cel pe care l-am avut din 2008 (şi pe care am scris mult mai puţin decât mi-aş fi dorit) mi se pare acum că nu mă mai reprezintă. Şi cred că e normal, am crescut, am început să văd lucrurile altfel, am alte preferinţe, alte perspective şi deci nici felul în care scriu nu are cum să rămână acelaşi.

Da, aş fi putut să continui pe acela, să-l remodelez, dar am simţit nevoia de un nou început, am simţit nevoia să o iau de la zero, deci…here we are!

Revin curând!

Cheers!