Un pic de reclamă negativă

La sfârșitul lui decembrie m-am apucat de citit o carte pe care, la momentul ăla, nu puteam decât să sper că o voi termina în 2013 😛 E vorba de ”Shogun”, a lui James Clavell și acum sunt convinsă că am să o închei cu mult înainte de sfârșitul anului, nu doar pentru că aproape am terminat volumul I, ci și pentru că îmi place foarte mult, fiind plină de lucruri interesante despre Japonia, dar și despre oameni în general, despre diferențele între ei, despre valori și idealuri, despre moduri de a le atinge și așa mai departe. Nu mi-am propus însă ca în articolul ăsta să vorbesc despre carte, despre ce mă fascinează și ce mă intrigă, despre cum mă face să-mi doresc să știu cât mai multă istorie. Azi mi-am propus să nu vorbesc despre fond, ci despre formă, dacă pot să zic așa.

Așa cum spuneam mai demult, am avut cândva șansa să câștig un pachet de cărți alese de mine, iar eu am cerut, printre altele, și ”Shogun”, fiindcă nu o aveam în bibliotecă și știam clar că e pe lista mea de lecturi. Dat fiind că premiul a venit de la fundația unui om de afaceri tare cunoscut (și controversat în același timp), am primit un exemplar din Colecția de Lux de la Adevărul. Ei bine, nu știu cum sunt celelalte cărți din colecție, dar dacă-s tot așa…atunci numai numele e de colecția asta. Am zis!

Când citesc o carte, mă interesează în primul rând ce și cum scrie în ea, și abia apoi cum arată. Sigur, îmi place că volumul meu arată bine,  că e legat frumos în piele (?) roșie și are scris auriu pe copertă, că îmi dă o senzație plăcută când citesc din el, DAR toate astea pălesc în fața nenumăratelor greșeli gramaticale și de punctuație din carte. Prima dată când am văzut un cuvânt scris legat, deși ar fi trebuit să aibă o cratimă, am zis „mhm, fie, s-a întâmplat”. Am mai închis ochii și a doua oară, dar la un moment dat nu am mai putut ignora. Aveți cuvântul meu de onoare că sunt atââââtea greșeli, atâtea cratime în minus sau în plus și atâtea virgule acolo unde n-au ce căuta (alea dintre subiect și predicat conduc lejer în topul preferatelor mele), încât chiar simt că-și bat joc de cititori. Am mai citit cărți din colecția 100 de la Adevărul și nu-mi amintesc să fi găsit asemenea greșeli flagrante, așa că mă gândesc: oare s-au concentrat mai mult pe felul în care arată cartea, decât pe ce e în interiorul ei? Și mă mai gândesc, pe ce anume și-au luat salariul responsabilii de cartea asta? Nu știu exact a cui e responsabilitatea, dar bănuiesc că toate cele trei nume care apar pe carte, al redactorului, al tehnoredactorului și al corectorului, toate ar merita menționate la rubrica „Așa nu”. Și, îndrăznesc să spun, mai ales numele corectorului. Nu de alta, dar dacă ăia primii doi au mai greșit că, deh, sunt oameni, tu ar trebui să ai grijă și să-i corectezi, că de-aia îți spune corector, nu? Zic și eu.
Domnișoara/doamna corector, credeți că aspectul plăcut și coperta din piele roșie mă mai ajută cu ceva atunci când citesc că ”miai spus” sau ”a-i mâncat”? Ei bine, aflați că nu mă ajută deloc, ci doar mă simt jignită. Și îmi pare sincer rău că nu mi-am notat toate paginile la care grammar nazi-ul din mine a simțit cum i se urcă sângele la cap, fiindcă aș fi putut să dau acum mai multe exemple.

Așadar, dacă tot vrem să facem o treabă, de ce nu o facem bine? Vrem cărți de lux? Foarte bine, dar asta înseamnă că trebuie să fie mai arătoase, pe lângă bine redactate, nu în loc de. Că dacă îmi cumpăr o haină de blană, vreau să îmi dea un aspect plăcut și prestanță, dar și să-mi țină de cald, nu?

Advertisements

Îmbrățișări

imbratisareivcelnaiv

Acum ceva timp, cineva îmi spunea zâmbind că unul din cele mai plăcute sentimente este atunci când îmbrățișezi pe cineva, iar persoana respectivă te îmbrățișează înapoi. Pentru că, spunea, de foarte multe ori (chiar dacă nu pare) de fapt este o singură persoană care îmbrățișează, cealaltă doar lăsându-se îmbrățișată. Și mă trezesc deseori gândindu-mă la asta acum, fiindcă până atunci nu-mi pusesem o așa problemă.

Nu mă gândisem până atunci că sunt mai multe perspective, că poți fi mai des persoana care îmbrățișează sau, dimpotrivă, persoana care se lasă îmbrățișată. Eu, dacă mi-ești drag, te îmbrățișez și nu stau să analizez dacă mi-ai întors gestul sau nu. Nu mă gândesc dacă ți-ai pus brațele în jurul meu doar din politețe, ca să nu mă simt stingherită, sau chiar ai simțit că vrei să faci asta.  Sau nu analizam.
Da, de la discuția respectivă mă mai gândesc uneori la asta. Când n-am treabă și gândurile îmi zboară aiurea, mă gândesc oare de câte ori am fost îmbrățișată doar din politețe și, mai ales, mă gândesc de câte ori am făcut eu asta la rândul meu. De câte ori nu am răspuns cu aceeași monedă unei îmbrățișări sincere?
Îmi dau seama acum că au fost atât de multe astfel de situații, dar că pur și simplu, odată trecut momentul, nu m-am oprit să mă gândesc la asta. Am trecut peste stinghereala aia de o secundă și am mers mai departe, fiindu-mi, probabil, foarte clar la nivel subconștient că mă voi mai afla de nenumărate ori în aceeași postură. Și mă gândeam, cum aș putea să schimb asta? Păi cum aș putea? Că doar n-o să mă apuc să le spun oamenilor: ”De-acum nu am să vă mai îmbrățișez decât dacă simt eu că o fac din suflet, sub nicio formă ca să mă conformez unor standarde sociale.” La fel cum nici n-am să-i rog să nu mă mai îmbrățișeze nici ei din politețe sau să mă atenționeze, dacă mă văd întinzându-mi brațele, că nu simt atâta afecțiune pentru mine încât să-mi accepte gestul.

Și am ajuns la concluzia că persoana respectivă are dreptate. Că de multe ori gestul ăsta e unilateral, că de tot atât de multe ori există o persoană îmbrățișată și o persoană care îmbrățișează și că atunci când simți că ești îmbrățișat înapoi e poate unul din cele mai plăcute sentimente. Și-i mulțumesc pentru că m-a făcut să fiu conștientă de lucrul ăsta 🙂

The break is over

Nu am abandonat blogul, nu am rămas fără conexiune la internet, nu mi-am pierdut toate ideile pe parcurs și, cel mai important, nu am murit. Deși, la cum arătam în ultimele zile din sesiune, oamenii care nu mă văzuseră de ceva timp ar fi putut să se îndoiască de asta pentru o secundă. Lăsând însă glumele macabre deoparte, mi-am petrecut timpul liber din ultima perioadă dormind, fiindcă era lucrul de care aveam cea mai mare nevoie și de aia blogurile, cititul, filmele sau alte activități din categoria relaxare au rămas cu un pas în urmă. Duminică, după ultimul examen, aveam fix 132 de articole necitite în Reader și recunosc cu mâna pe inimă că încă nu le-am parcurs pe toate.

Nu le-am parcurs pentru că am ajuns acasă. Mi-era atât de dor de acasă și am fost atât de ocupată în astea două zile, încât nici măcar n-am intrat să scriu despre cei doi ani de Fingerprints care s-au împlinit la începutul lui februarie. Am fost ocupată în primul rând cu somnul, cu cele treisprezece ore din prima noapte și cele zece din a doua. Am fost ocupată cu statul. Mi-am pus niște gânduri în ordine, am stat cu mama personală și i-am povestit de la chestii de interes național până la cele mai (aparent) insignifiante amănunte, am avut grijă să-mi reobișnuiesc ficatul cu cafeaua adevărată, după toate acele trei și patru în unu-ri din plicurile colorate de la Nes sau Don Cafe și am redeschis, după lupte seculare, Shogun-ul. Am fost ocupată să merg la țară și să mănânc costiță de porc prăjită, cu mămăligă și salată de varză acră și să aflu cine s-a mai însurat sau măritat prin sat.

Am fost ocupată să citesc poezii de Ivcelnaiv. Și să le recitesc. Și apoi să le mai citesc o dată. Am fost ocupată să fiu acasă și să-mi strâng energie pentru toate lucrurile faine care urmează. Pentru un nou semestru plin, pentru niște proiecte minunate, cu oameni minunați, pentru faptul că, deși atât de aglomerați, anii ăștia sunt atââât de frumoși. Poate tocmai pentru că sunt plini.

Am fost ocupată zilele astea, dar gata de-acum 🙂

No such thing as ”too many earrings”

A trecut destul de mult timp de când spuneam că urmează să primesc un cadou de la LuxuryGifts și am spus atunci și că o să mă laud cu el pe blog. Deși a ajuns la mine în doar vreo două zile, am fost atât de zăpăcită cu finalul de semestru și cu începutul de sesiune, încât n-am mai apucat să-l prezint aici.
Dar cum e mai bine mai târziu decât niciodată, am ales s-o fac acum. E drept că începusem articolul ăsta acum câteva zile, într-o pauză de cafea, când afară ningea atât de drăguț și cu cât atmosfera era mai plăcută, cu atât cheful meu de învățat scădea simțitor. Din diverse motive l-am amânat pentru azi, când afară e soare, iar cheful meu de învățat e tot în scădere 🙂

Legat de cadou, da, eram convinsă că va fi o bijuterie, dar am realizat abia când am deschis pachețelul că ambele mele articole au fost cu și despre cercei și se pare că și sponsorii au ținut cont de chestia asta, așa că mi-au trimis perechea asta așa finuță și drăguță de cercei cu perluțe și tare mă bucur când oamenii care îmi fac cadouri chiar se gândesc la ce mi-ar plăcea și-mi oferă chestii în consecință 😀

Mulțumesc încă o dată, LuxuryGifts!

earrings1earrings2