Senzații pe care nu le poți cumpăra

M-am gândit ceva timp dacă să scriu despre anul meu în VIP. Stați. Rewind. M-am gândit dacă să scriu despre minunatul meu an în VIP. Și am ajuns la concluzia că da, trebuie să scriu, pentru că a fost una din experiențele alea în care simți efectiv cum te schimbi, cum crești. Și deși nu am învățat chiar atât de mult pe cât mi-aș fi dorit, știu că la anul o să fie mai bine, o să fiu mai bună, o să fac mai multe, o să învăț mai multe, o să cunosc și mai mulți oameni frumoși. Știu eu că așa o să fie 🙂
Daaaar, nu o să scriu azi despre anul ăsta și nici despre planurile pentru următorul, pentru că deja am început să-mi răspund la întrebarea primită de la colegii mei de organizație: ”Ce faci la anul în VIP?”. Azi nu, însă.

Azi vreau să împart cu voi o serie de senzații pe care nu le poți cumpăra și la care s-au gândit colegii mei din VIP, cei care au muncit pentru ca aseară, în Club Control din București, să se lanseze un nou număr din ziarul Carevasăzică. Apar frumos ca niște sticky notes pe una din pagini și m-am gândit că ar fi drăguț să le vadă și cei care nu au cum să le acceseze în format fizic, simțind mirosul de cerneală proaspăt uscată 🙂 So, here they are:

  • Când untul se topește pe felia de pâine prăjită
  • Glumele de interior
  • Când realizezi că ai mai mult timp la dispoziție să faci ceva decât credeai inițial
  • Complimentele din partea străinilor
  • Banii găsiți în buzunarele unor haine pe care nu le-ai mai purtat de mult
  • Când termenul limită pentru un proiect de prelungește
  • Când șoferul autobuzului te așteaptă
  • Când poți să rupi ambalajul unui cadou
  • Atunci când faci pe cineva să râdă cu poftă
  • Când te uiți peste temele făcute în generală
  • Să mănânci înghețată direct din cutie
  • Prima zi cu adevărat caldă din an
  • Când cineva vrea să facă o poză cu tine
  • Nopțile de vară
  • Sărutările pe frunte
  • Mirosul unei persoane dragi pe hainele tale
  • Când cineva te întreabă daci ai ajuns bine acasă
  • Când intri în clădiri cu aer condiționat într-o zi toridă de vară
  • Când porți haine noi pentru prima dată
  • Mirosul unei cărți noi
  • Când ceva ce îți place e la promoție
  • Când cineva oprește liftul pentru tine
  • Să auzi că cineva te-a visat
  • Când tu și prietenul tău spuneți același lucru deodată
  • Când te trezești și nu ești obosit
  • Melodiile care îți amintesc de persoane dragi
  • Să te simți sigur pe tine când te prezinți la un examen
  • Să desenezi pe geamuri aburite
  • Când cineva îți spune că ești prietenul lui cel mai bun
  • Să alergi printr-o stropitoare în zilele de vară

Eu una le-am citit de câteva ori și m-am trezit spunând de muuulte ori ”Da, da, exaaact!” 😀
Cred că ar trebui să apreciem mai mult momentele în care încercăm senzațiile astea, pentru că-s unele din lucrurile alea mici care ne fac mai fericiți și ne pot pune un zâmbet pe față pentru o zi întreagă 😀
Și pe final, o piesă care se potrivește cu articolul ăsta (și care și dacă nu s-ar potrivi, tot ar fi aici, fiindcă-mi place mie, na :D)

Zâmbiți! 🙂

Cât și cui?

Am uneori momente în care îmi doresc să fiu doar eu cu mine și să pot sta să mă gândesc, să analizez ce mi se mai întâmplă, cum reacționez la anumite lucruri, cât de bine realizez ce îmi propun. Mă rog, una peste alta, pur și simplu am nevoie de multe ori să-mi pun ordine în gânduri, să mă detașez un pic de tot ce e în jur și să mă gândesc la ce fac bine, ce nu, ce aș putea să schimb, ce ar trebui să nu schimb niciodată…

În momentele astea, unul din lucrurile la care îmi fuge gândul este cu câți oameni e ok să împarți lucruri despre tine. Câți ar trebui să știe câte amănunte despre tine? Eu am sigur anumite chestii pe care nu le spun nimănui, pentru că așa simt eu că e normal, fiindcă mi se pare natural să fie părți din tine pe care nimeni să nu le poată înțelege. Uneori, poate că-s chestii la care mi-e greu să mă gândesc nici când sunt doar cu mine, mi-ar fi imposibil să le spun altcuiva.
Pe de altă parte, am constatat în ultima vreme că, în cazul meu (și îmi permit aroganța de a crede că există multe persoane în situația asta), e foarte important ce, cât, dar și cui spun despre mine. Efectiv sunt persoane cu care nu pot să abordez anumite subiecte, deși îmi sunt foarte apropiate. Poate pentru că avem puncte de vedere diferite și am senzația că, nefiind pe aceeași lungime de undă, n-am putea discuta în aceeași termeni. Și când spun ”puncte de vedere” mă refer și la experiențe prin care am trecut și care și-au pus amprenta asupra noastră, obiective, planuri de viitor, idei despre viață, valori etc. Și atunci prefer să mă limitez la anumite subiecte ( care nu sunt neapărat mai puțin profunde) pentru că mi se pare că dacă vorbești despre un anumit aspect cu o persoană care nu e destul de deschisă și dispusă să te accepte fix așa, riști să fii judecat imediat, chiar dacă omul respectiv îți e aproape și te înțelege în multe alte privințe.

Cred că e ok să avem câțiva oameni cărora să le spunem lucruri despre noi și pe care să-i ascultăm la rândul nostru, conștienți fiind însă că atât noi, cât și ei, vom selecta aspectele pe care le discutăm. Mi se pare mult mai ok așa, it’s only fair, nu?