Oraşul lalelelor

V-a fost dor de mine? Gândiţi-vă înainte să răspundeţi, că am vorbit cu Iepuraşul şi a rămas că nu mai trimite cadouri cui spune că nu, aveţi grijă! Acest aspect fiind clarificat, pot să vă spun pe unde m-am plimbat eu zilele astea şi să vă traduc telegrama trimisă ieri 🙂

Am părăsit ieri un oraş superb, unul din cele mai frumoase din ţara asta, Iaşul marilor iubiri. Aş fi vrut să zic şi despre cele şapte coline, dar nu vreau să stârnesc controverse, am auzit că unii reclamă vreo nouă-zece, aşa că nu zic. Din păcate, nu am fost în scop turistic, aşa că nu am reuşit să văd mare lucru, dar trebuie să spun că a urcat pe primul loc în topul oraşelor de vizitat în viitorul cât mai apropiat. Dacă nu a fost în scop turistic, atunci poate vă întrebaţi de ce m-am dus. Păi am fost la concurs de mate, dragilor, şi cu toată modestia vă anunţ că am luat premiul al III-lea (mi se pare că aud aplauze? hmmm…). Acum îmi pare rău, recunosc, că n-am participat şi în anii anteriori (ce bine că nu citeşte dirigu’ blogul meu!), pentru că mi-ar fi plăcut să văd oraşul ăsta anual. Acum asta e, o să mai am ocazia, ştiu; adică o să-mi fac ocazia 🙂

Excursia a fost superscurtă, dar am reuşit măcar să văd Copoul şi Grădina Botanică şi pe ieşeni la plimbarea de duminică seara. Parcul este superb şi înţeleg de ce Eminescu şi-a ales teiul ăla frumos ca loc de meditaţie şi creaţie, aş putea să-mi petrec ore întregi pe o bancă lângă el, cu o carte în mână eventual. Cât despre Grădină, am hotărât vizintând-o că Iaşul este pentru mine oraşul lalelelor. Le-am văzut cam prin toate zonele verzi din oraş, apoi în Copou şi în final în Grădină, deci aşa o să-l păstrez în minte, cel puţin până la următoarea întâlnire.

Dacă mi-am cumpărat ceva care să-mi amintească de Iaşi? Da, mi-am cumpărat două cărţi pe care mi le doream de mai mult timp şi un semn  în formă de agrafă de birou, cu o văcuţă drăguţă care să-mi amintească unde am rămas cu cititul. N-o să vă fotografiez Fragmentarium, de Mircea Eliade şi Despre omul frumos, de Dan Puric, dar promit că o să vă arăt semnul meu în altă zi, ca să mă invidiaţi. Sâc!

Acestea fiind spuse, nu regret nicio  secundă cele şaisprezece ore petrecute în microbuz şi sper că mă voi întoarce curând ca să pot vedea cum se cuvine oraşul. Cu tot cu Bojdeuca lui Creangă, Casa Mihail Sadoveanu, Sala Paşilor Pierduţi din Universitatea “Al. I. Cuza”, Mănăstirea Sf. Trei Ierarhi şi multe alte obiective, cu siguranţă. Pentru că o imagine face cât o mie de cuvinte, puteţi considera că aţi citit azi un articol de vreo 11500 de cuvinte, fiindcă urmează experienţa ieşeană în imagini 🙂 Enjoy!

Întâi şi întâi, Palatul Roznovanu, primăria mai exact:

Apoi, în plan îndepărtat Teatrul Naţional “Vasile Alecsandri” (cu o istorie tare interesantă, despre care puteţi citi aici) şi în plan apropiat ieşeni la ceas de seară în duminica Floriilor:

Catedrala Mitropolitană (din păcate, doar de afară, în fugă, ca şi toate celelalte obiective :()

O încercare de a fotografia de la distanţă Palatul Culturii (funcţia zoom rocks!), că de ajuns la el n-am reuşit:

Urmează Parcul Copou. Mai întâi Teiul lui Eminescu, apoi Eminescu, Teiul, eu şi Dorinţa 🙂

Homer al nostru (observaţi, vă rog, lalelele!)

Şi un cer superb, care mi-a atras atenţia, ce să fac?…

Nu în ultimul rând, Grădina Botanică “Anastasie Fătu”

Lalele…

…lalele

Şi Miss I. 🙂

Gata. Mă bucur sincer că am participat la concursul ăsta, fiindcă altfel nu ajungeam în Iaşi prea curând şi sper să revin în cel mai scurt timp posibil.

Cheers!

17 thoughts on “Oraşul lalelelor

  1. clove says:

    hey, felicitariiii! Ma bucur ca te-ai distrat si ai mai uitat putin de (ne)norocul cu bacul/admiterea. Si eu incerc de cateva zile sa ma fac sa uit macar 3 ore…dar se pare ca mintea mea mult prea inversunata. Asteptam poze si spor la citit cele 2 carti 🙂 :*

  2. Cealaltă Ancuţă says:

    Duminică ne-am fi intersectat probabil. Nu am reuşit să-ţi răspund la mesaj, am avut zilele astea nişte zi pline.

  3. Bibliophile says:

    Oh, ce pacat ca ai stat asa de putin. Eu si Ancuta eram undeva la vreo 2 strazi de parcul unde ai facut poze, de langa Palatul Roznovanu [aka Primaria]. 🙂 Poate data viitoare!

  4. Lucian says:

    First of all felicitari, nu atat pentru premiul obtinut cat pentru faptul ca in marinimia ta te-ai decis sa il faci bucuros pe dirigul tau si sa participi la concursul Adolf Haimovici >:D< (bineinteles ca locul obtinut merita un mare ropot de aplauze). Ma bucur ca iti place Iasiul, si eu m-am indragostit de el si sper sa mai ajung…

  5. Oana says:

    Felicitari!
    Inainte sa citesc, puteam sa jur ca ai fost plecata la olimpiada de romana :D. Frumos Iasi-ul, pacat ca e departe de Timisoara…

  6. miscellaneous11 says:

    Hm … mate ? N-aș fi zis 😀 Oricum, felicitări !! Ce fain că ai vizitat Iași-ul … e, oricum, unul din cele mai lăudate orașe din RO 😀
    Când vii prin Timișoara ? 😛

  7. Cealaltă Ancuţă says:

    Nu vreau să supăr pe nimeni, rogu-vă să nu mă faceţi să sughiţ înainte de Paşti. :)) Adresarea corectă e Iaşul. 😀

  8. Miss I. says:

    @Clove – mulţumesc! Să ştii că mi-a prins bine pauza asta, deşi acum sunt în urmă cu toate, ar fi bine să faci şi tu una 🙂

    @Ancuţa – chiar îmi pare rău că nu am reuşit să ne vedem; sper să revin cât mai curând în scop turistic şi atunci sigur 😀

    @Bibliophile – am stat, într-adevăr, prea puţin. Două ore duminică seara şi trei ore luni după-masa sunt absolut insuficiente. Cu următoarea ocazie! 🙂

    @Lucian – mersi, mersi. Am zis să fiu mai bună anul ăsta, ca să am noroc la bac. A ţinut să-mi menţioneze la telefon că trebuia să fac ca el şi să merg de la început. Mda 😛

    @Oana – mulţumesc! Ce te-a făcut să crezi că am fost la română? 😀 Aşa-i, e destul de departe. Cred că e mai mare distanţa Timişoara-Iaşi decât Tîrgovişte-Iaşi, dar merită 🙂

    @Misce – uh, deci chiar nu par o math-person? 😛 Mulţumesc! Să ştii că acum ceva timp mi-am făcut o listă cu oraşe de văzut, iar acum că am bifat şi Iaşul mi-au rămas Timişoara şi Oradea, sper să se întâmple curând, hehe!

    • Oana says:

      Din cauza blogului :-)). Prietenii mei din offline (ce funny mi se pare ca suna :)))) care sunt cu matematica nu le au cu scrisul. DELOC :)).

      • L. says:

        Daca nu ai aflat pana acum, Ioana e BUNA la toate. haha :D. nu, pe bune, chiar e!

        *Hm… inca mai astept tiramisu, ma ameninta de o gramada de timp…

      • Miss I. says:

        Aaam înţeles atunci. Nu e chiar aşa cum zice Laura, ea e doar interesată, de-aia mă laudă 😛 Am fost şi la română într-a IX-a însă 🙂

  9. Lucian says:

    @ Cealaltă Ancuţă: multumesc de corectie 😀 (eu am urat romana pana la greseli de genul ;)) ) am fost mai mult fan mate

Leave a reply to Miss I. Cancel reply