La crème de la crème

Nu e mult timp de când povesteam despre brânza pufoasă a lui Toni Delaco, brânză care s-ar apropia lejer de perfecțiune dacă pufoșenia ar fi unitatea de măsură. Dar când cauți brânza perfectă, când cauți cea mai bună brânză din lume, nu poți să te limitezi la asta. Trebuie să-ți faci un fel de fișă de scoring și să iei în calcul fiecare, fiecare aspect când faci notarea, trebuie să analizezi muuulte brânzeturi, ca să poți să faci toate comparațiile necesare… ehe, e multă muncă. Dar Toni știe asta, că de aia a și plecat în atâtea călătorii în ultimii ani, ca să vadă, să atingă, să guste, să miroasă, să analizeze, să noteze și să ne aducă acum, cadou de Crăciun, cea mai bună brânză din lume.

Unii ar zice că pe cea mai bună brânză din lume o găsești în frigider, la tine acasă sau la supermarket, atunci când mori de foame. Poa’ să fie de vacă, de capră, de oaie, de bivoliță, telemea, cremă, cașcaval, afumat sau nu, brânză cu mucegai sau fără, fondue, ementaller, șvaițer sau halumi. În fine, poa’ să fie de care o fi, doar să fie și e cea mai bună. Eh, nu știu ce să zic, nu cred că Toni ar fi tocmai de acord. Adică după câte drumuri a bătut el ca să caute la crème de la crème  în materie de brânză, să vii așa și să-i spui că na, știi ce, de fapt, oricare ar fi e tot aia? Parcă-l și văd cum se uit pe sub sprâncene și murmură aparent calm: ”Nu mă-nnebuni! I-auzi, oricare, aa?!”

Mi se pare normală reacția asta, dacă stau să mă gândesc bine. Adică el, cel mai mare fan brânză, a făcut atât research și încă n-a putut să decidă și să aleagă cui oferă distincția asta și venim noi, niște amatori, să-i spunem că oricum nu e așa mare lucru? Adică în căutarea perlei ăsteia el a stat cu stres și emoții prin Zucotti Park, în perioada aia nebună de Occupy Wall Street și noi venim să-i zicem că nu-i așa big deal? Sau minimizăm și lupta lui interioară și amintirile cu cea mai bună prietenă a lui din tinerețe? Alea care-l încercau teribil în călătoria prin Argentina când a stat să afle ce și cum e cu brânza halumi. Ori poate că nici chinul cu brânza tempura a japonezilor (aia proaaaastă, după spusele lui) nu ne e suficient și trebuie să ne amintim și de brânza aia puturoasă din Marea Britanie, Vieux Lille sau murătura împuțită. Și după toaaate astea și încă și-n plus, noi venim să-i zicem că nah, cea mai bună brânză din lume poate fi oricare?

Recunosc că-s tare curioasă să aflu care primește distincția supremă de la Toni. Mie una mi-ar plăcea să fie o brânză fină, poate dintr-o combinație de lapte și încă niște ingrediente secrete care să-i dea savoare, să simți că are consistență, dar în același timp să aibă o textură așa ca o mângâiere și să aibă un gust pregnant și, în același timp, fin. Să fie chiar așa, la crème de la crème. Și nu mă supăr deloc dacă îi dă chiar numele ăsta, ba dimpotrivă, o să mă simt flatată. Deci, Toni, ne mai ții mult în suspans?

Articol scris pentru SuperBlog 2015 – proba 21