Bună ziua, cumpăr timp!

Am dat zilele astea peste un citat care zicea că odată cu trecerea timpului lista cu dorințe de Crăciun devine tot mai scurtă, pentru că, se pare, te prinzi tu că lucrurile de care chiar ai nevoie nu se cumpără. Ei, aș! Nu zic, sunt de acord cu ideea că cele mai bune lucruri în viață nu sunt lucruri. Doar că următoarele cele mai bune sunt și sunt muuulte și scumpe și n-ar strica să le ținem o evidență acolo, să știe Moș Crăciun de ele. Călătorii, bilete la concerte, teatru sau film, cărți, haine, pantofi sexy și adorabili, mașini sigure, case primitoare cu paturi confortabile, bucătării luminoase și cafea aromată. Și, cel mai scump dintre toate, cap de listă, timpul. Da, da, se poate cumpăra și petrece cu familia sau alți oameni dragi, nu ridicați din sprânceană, că am văzut eu la magazinul MarketOnline.ro .

logo_marketonline_mic1Să ne luăm un minut pentru un exercițiu de imaginație: cam cum ar sta lucrurile fără mașinile de spălat automate? Să vii de la serviciu după o zi lungă și să te apuci de sortat și spălat haine manual. O oră, două, poate trei dacă ai și
copil micuț și trebuie să scoți vreo pată, după care încă niște minute ca să le faci loc la uscat. Pentru că trebuie să le strângi pe celelalte, tura anterioară și să le pui pe categorii după necesitatea călcatului: acum-sau-mâine-dimineață-înainte-să-plec, poate-mâine-seară-în-timp-ce-mă-uit-la-serialpot-să-aștepte-până-sâmbătă, sigur-nu-în-viața-asta. Și apoi să te apuci de călcat cu un fier de ăla cu cărbuni de avea mamaie pe vremuri (dacă era norocoasă și avea!), până te uită Dumnezeu acolo. Și când își amintește de tine, să te uiți la ceas și să-ți dai seama că e deja noapte și că ai și lăsat o pată pe o cămașă albă. Deh, poate altfel era cu un Perfect Care, de la Philips Să nu exagerăm și să ne închipuim cum ar fi viața fără frigidere, toate lucrurile au o limită.

Apoi, în weekend, pe lângă categoria pot-să-aștepte-până sâmbătă rămasă restantă, trebuie făcută curățenie. O bucurie ar fi să te apuci de dat cu mătura peste tot, să te apuce toți nervii când vezi că plimbi praful dintr-o parte în alta pe parchet și în colțuri tot nu ajungi cum trebuie, deci n-ai nicio șansă să fie și la tine măcar o zi podelele fără fir de praf. Și după niște minute bune, să te auzi scrâșnind din dinți: ”argh, ce bun era un aspirator acum!”
Pe urmă să intri în bucătărie. Păi parcă una e să te apuci de tocat la zarzavaturi până îți amorțește mâna și ți se înroșesc ochii și altfel îți vine să gătești, de exemplu, o ciorbă când ai un robot de bucătătărie profesional și în câteva minute sunt gata pregătite toate, iar tu aranjezi în aparatul de gătit cu aburi, după caz, legumele pentru cel mic sau conopida ce urmează a fi tăvălită printr-un sos iute, iute și rumenită un pic la cuptor, drept garnitură pentru prânzul în familie. În felul ăsta, îți faci timp să pregătești și un desert, dar să bați atâââtea albușuri cu telul parcă nu e tocmai distractiv, nu? Bine, dacă ai avea robotul ăla de care ziceam mai sus, nu te-ai mai gândi la asta, dar măcar un mixer și tot ar fi bine.

Cu toate instrumentele astea, după-amiaza de sâmbătă ar fi liberă. Cu prăjitura călduță scoasă din cuptor și cu câte o cană de cafea sau un smoothie pentru copii, dacă e cazul, e numai bine de stat la povești, de râs, de jucat, de citit, de pupat și de plimbat. Asta dacă nu plouă, că dacă plouă, poți sta la fel de bine în casă și aștepta dimineața de duminică. Poate primești un mic-dejun la pat, cu pâine prăjită, unt și dulceață, cu cafea la espressor și un film văzut sub pătură. Și uite așa te binedispui și te duci luni la serviciu de cinci ori mai productivă, cu zâmbetul pe buze și chef de viață, că n-ai stat tot weekendul să robotești, trezindu-te duminică seara că nici nu se vede mare lucru din ce ai făcut.

Deci ce ziceați? Că timpul nu se cumpără? Vă rog, mai gândiți-vă un pic, căutați-l bine și luați un hint: uneori se găsește în magazine la categoria electrocasnice profesionale. Și scrieți-i lui Moșu’ chiar dacă sunteți ditamai oamenii, o să se descurce el cumva și poate o să aveți o supriză sub brad, o cutie cu un bilet: ”o seară cu iubitul în oraș”, ”o cină cu ai tăi”, sau ”o excursie cu copiii”.

Articol scris pentru SuperBlog 2015 – proba 23

Leave a comment