Q&A de Crăciun

O sută șaptezeci și patru de ani și treizeci și nouă de ciorne abandonate mai târziu, vă anunț cu încredere și speranță că acest articol va vedea, în sfârșit, lumina home page-ului. Într-o perioadă împărțită între liste de cumpărături, cadouri de ascuns sub brad și schimbări mai mici sau mai mari făcute pe ultima sută de metri a acestui an, blogul a ajuns din nou în plan secund (sau terț sau cum vreți). Însă Anca mi-a pasat o leapșă simpatică, din asta cu motiv crăciunistic, pe care am promis solemn că am să o onorez, așa că m-am pus conștiincioasă pe treabă și vedeți mai jos ce a ieșit. Enjoy 🙂

Sursa: pixabay.com

1. Care este filmul tău de Crăciun preferat?

Nu cred că ați aflat până acum asta despre mine, însă eu nu am văzut prea multe filme în viața asta. Cred că sunt zeci de filme din categoria “must-see” pe care eu nu le-am văzut și sunt, probabil, printre puținele persoane care nu au văzut “Singur acasă” de la cap la coadă. Fiecare cu piticii lui, ai mei nu au suficientă răbdare, ce să le fac?
Din tot ce am văzut, însă, cred că mi-a plăcut cel mai mult “Miracle on 34th Street”. Am în plan să mă uit la el și anul ăsta, sper să-mi iasă 🙂

2. Ai avut vreodată un Crăciun alb?

Cu siguranță. Mi-am petrecut primii ani de viață, precum și multe vacanțe la bunici și m-am bucurat de multe Crăciunuri albe.  Îmi amintesc și acum foarte bine nopțile de colind, când plecam la 4-5 dimineața (noaptea de 23 spre 24) încotoșmănită până în gât, pășind pe zăpada înghețată care scârțâia sub tălpi, doar ca să mă întorc cu tolba plină de covrigi, mere, nuci și amintiri.

3. Unde îți petreci de obicei sărbătorile?

Îmi petrec Crăciunul acasă dintotdeuna. N-am făcut nicio excepție. Până acum ceva vreme, acasă însemna acasă la Târgoviște, cu mama și/sau bunicii. Acum, acasă înseamnă ce vreau eu să însemne. Noi, familia lui, mama și bunica mea. Pe rând, dar tot acasă. Revelionul nu e ceva așa special, nu simt nevoia să merg la petreceri sau să mă plimb la munte, pot la fel de bine să ciocnesc un pahar la miezul nopții, iar apoi să îmi pun pijamalele pufoase și să dorm 🙂

 4. Care este melodia ta preferată de Crăciun?

Cred că aș spune “Santa Baby” interpretată de Eartha Kitt. Asta dacă e neapărat, obligatoriu și de nerefuzat să aleg. Altfel, îmi plac mai multe, însă voi enumera doar câteva, în caz că vă trebuie inspirație: Train – Shake up Christmas (pe care mi-o puneam ca ringtone acum câțiva ani de Crăciun), Chris Rea – Driving home for Christmas, Bing Crosby – White Christmas, Mud – Lonely this Christmas, Queen – Thank God it’s Christmas.

5. Deschizi cadouri în Ajun?

Nu prea. Uneori, când eram mititică, venea Moșul mai devreme dacă nu mai aveam răbdare și i se făcea mamei prea milă de mine, însă în ultimii ani mă bucur foarte mult de anticiparea asta din luna decembrie și încerc să deschid cadourile pe 25. Sunt și oameni cu care mă văd înainte de Crăciun și facem schimb de cadouri, așa că mă uit atunci, desigur. Altfel, mă bucur de momentul ăla când descopăr cadourile sub brad pe 25 🙂

6. Poți să numești toți renii Moșului?

Nici dacă mă chinui o săptămână. Nici nu știu câți sunt măcar, câți sunt? Știu așa: Cupid, Vixen, Prancer, Blitzen, Comet și Rudolph. Onorabil, aș zice.

7. Care tradiții te entuziasmează anul acesta?

Nu sunt neapărat super fan tradiții, însă vom face cozonac de Crăciun și vom avea cadouri sub brad, vom asculta colinde (nu prea românești) și sunt șanse să mâncăm și sarmale. Merge?

8. Brad adevărat sau brad artificial?

La Târgoviște am cumpărat acum mulți ani un brăduț artificial, care încă rezistă. Până atunci, obișnuiam să avem brad natural, dar am decis să reducem costurile și am optat pentru ăsta. Acum, de când am un alt acasă, m-am reobișnuit cu mirosul de brad natural și aș înclina balanța în favoarea lui, însă anul ăsta am optat pentru brad natural în ghiveci. Am grijă de el și am în plan să-l plantez după sărbători, sper să reziste. E o discuție tare lungă asta. Dacă iei un brad artificial pe care îl ții ca mine, peste zece ani, cred că merită. Altfel, parcă un rău mai puțin rău este un brad natural din pepinieră cred. Tough choice.

9. Care este mâncarea sau desertul preferat de sărbători?

Cozonacul, sarmalele și carnea de porc la cazan (garniță) cu salată de varză murată. La un Crăciun am mâncat 7 sarmale deodată și nu din alea cât degetul mic, să ne înțelegem. Altfel, o bucată de carne de porc scoasă din cazan/garniță (adică ținută în untură) și prăjită bine, asezonată cu un pic de varză murată tocată și presărată cu un pic de ulei și piper din belșug… yummy!!! De cozonac nu mai spun nimic.

10. Îți place să faci sau să primești cadouri?

În ultima vreme mă bucur mult mai mult de timpul pe care îl aloc căutării și împachetării de cadouri, decât de momentul în care rup amabalajul și descopăr surpriza. Aș zice, totuși, ambele. 

11. Care a fost cel mai frumos cadou de Crăciun pe care l-ai primit vreodată?

Hm. Cred că păpușa aia cu rochie roz și corp flexibil (stil Barbie, dar nu așa scumpă). Mi-am dorit mult, mult de tot o păpușă din asta, știam că e scumpă și că Moș Crăciun are atâtea liste de citit, încât nu speram să primesc așa ceva.

12. Care este destinația ideală de Crăciun?

Crăciunul, pentru mine, este egal cu “acasă”, însă acasă ăsta este reprezentat de oameni. Așa că visez la o cabană călduroasă, cu vedere la munții înzăpeziți, în care să stau la povești cu oamenii dragi, să mâncăm cozonac, să bem vin fiert, să deschidem cadourile de sub brad și să ne îmbrățișăm, în timp ce afară ninge, iar pe fundal se aud colinde.

13. Ești un ambalator profesionist de cadouri sau nu chiar?

În ultima vreme am început să mă descurc tot mai bine la treaba asta. Îmi place să petrec timp aranjând cadourile, le pun panglici și fundițe, simt cum dă creativitatea pe afară, chiar dacă deseori intenția e mult mai bună decât execuția. Mă descurc!

14. Cea mai memorabilă amintire de sărbători?

Din păcate, cea mai memorabilă nu-i și cea mai fericită. A fost un Crăciun, acum câțiva ani, când bunicul meu a fost internat la terapie intensivă. N-am să uit nicicând Crăciunul ăla. Nu știam dacă anul nou ne prinde împreună, mâncarea a intrat cu noduri, zâmbetele erau forțate, iar fericirea departe.

15. Când ți-ai dat seama care este adevărul despre Moș Crăciun?

Mi-am dat seama la școală, când tot începusem să discutăm între noi pe tema asta, însă mi-a luat mult să accept că este așa și a durat ceva timp până când am confruntat-o pe mama pe tema asta. Pe de o parte, nu voiam să pierd magia aia, pe de altă parte, mă durea extraordinar de tare faptul că mama mă mințise atâta timp. Până la urmă am făcut-o (la mult timp după ce am început să bănuiesc) și îmi amintesc și acum perfect seara aia. De puține ori m-am simțit așa de trădată și dezamăgită ca atunci. A trecut, în schimb, și acum mă bucur că am crezut, totuși, o perioadă în Moș Crăciun.

16. Faci rezoluții de anul nou?

Pentru anul ăsta încă nu m-am gândit. Am făcut acum câțiva ani, am și-acum în cap imaginea foii rupte din agenda mea verde, pe care mi-am făcut o listă de dorințe acum 6 ani. Era 21.12.2012, stăteam singură în camera mea de cămin și mă gândeam că n-are cum să se termine lumea așa, deci merită să fac niște planuri. Pe multe le-am îndeplinit, însă de atunci n-am mai pus pe hârtie dorințe înainte de finalul unui an. Poate mă voi reapuca acum 🙂

Gata, asta fu leapșa! Mersi, Anca, pentru provocare, datorită ție am reușit să scot un articol la lumină. Invitația este deschisă pentru oricine dorește să preia leapșa. Go crazy și să aveți un Crăciun fix așa cum vi-l imaginați! 🙂

Să nu lași urme!

Una dintre activitățile care îmi plac cel mai mult, mă relaxează și mă ajută să scap de stres este curățenia. Îmi place să întorc casa cu fundul în sus, ca apoi să organizez totul la milimetru și să știu și-n somn de unde să iau cutare lucru. Hm, cum mă descurc până aici, par credibilă? Adevărul este, de fapt, că dacă aș prinde într-o zi peștișorul de aur, aș cere în primul rând posibilitatea să am tot timpul casa lună fără să fie nevoie să mișc un deget. Îmi place mult să fie curat, însă de fiecare dată când fac curățenie, abia aștept să termin. Nu-mi place și pace bună.

Mama îmi zicea tot timpul, când stăteam la Târgoviște, că pe mine n-o să mă ia niciodată din cauza asta. Pe atunci eu îi ziceam că o să-mi angajez menajeră, ea dădea ochii peste cap și ne continuam curățenia, ea nemulțumită că nu șmotruiesc cu zâmbetul pe buze, eu grăbindu-mă să termin. S-a convins între timp că n-o să mor în mizerie și nemăritată, mai ales că, într-o perioadă, după ce dădeam cu mopul mai aspiram încă o dată, ca nu cumva să rămână scame din mop pe parchet. Adică ok, că nu-mi place e una, dar dacă tot facem, să scoatem și-un pic de OCD la lumină.

Ei bine, pe lângă discuția asta repetitivă, una dintre cele mai pregnante amintiri pe care le am de când eram de-o șchiopă este mirosul de detartrant. Când spăla mama cada cu Nufăr, intram în baie ținându-mă de nas și parcă tot simțeam mirosul înțepător, care ajungea până în creier. Nu mai zic de perioada aia de dinainte de sărbători, când înainte să miroasă a prăjituri, cozonac, friptură de porc sau ciorbă de miel, în casă trebuia să miroasă întâi a clor și țuică (îhâm, pe vremea când se potcovea puricele cu nouăzeci și nouă de oca de fier la un picior, mama spăla geamurile cu țuică), iar înainte să găzduiască oale cu bunătăți, aragazul trebuia frecat bine de tot cu Triumf, ca să învețe cine-i șeful și să nu cumva să mai lase grăsimea să se apropie de el.

Acum că luminițele de Crăciun sunt pornite, târgurile se deschid, iar toată lumea face listele de cadouri, simt că se apropie momentul ăla în care casa trebuie întoarsă cu fundul în sus. Asta pentru că peștișorul de aur încă nu s-a arătat, deci va trebui să ne descurcăm pe rit vechi, cu aspiratorul, mopul și lavetele, cu mânecile suflecate și încrederea că la finalul zilei o să ne putem acorda o diplomă de experți în curățenie.

Mi-am făcut deja planul. O să fie într-o sâmbătă (da, într-o singură zi, că nu stăm încă în casa aia cu living spațios, cireș și câini frumoși), suficient de târziu încât să fie curat de Crăciun și suficient de devreme încât să avem timp și de cozonac, și de relaxat. O să ne înarmăm cu răbdare, curaj și un braț de produse care fac curățenia mai ușoară și o să umblăm prin toate cotloanele, pe rafturi, prin sertare, în dulapuri, până când fir de praf n-o să mai rămână pe vreo carte sau pe vreo cutie de pantofi plină cu mărunțișuri, iar zeul curățeniei o să respire ușurat și-o să tragă ușa-n urma lui.

Sigur, o să simt în ceafă respirația mamei când n-o să mai am chef să mă întind și în colțul ăla îndepărtat de pe dulap, ca să mă asigur că nu stă ascunsă vreo pânză de păianjen. Așa că o s-o fac, deși ea n-o să fie aici să verifice, dar  măcar o să mă bucur că n-avem perdele, deci nici vorbă de dat jos, spălat, uscat, călcat și pus la loc. Mai puțină febră musculară și mai mult timp de ascultat colinde și scormonit internetul după cadouri frumoase și cu raport calitate preț corect.
Lista de cumpărături e deja făcută. Nu aia de cadouri, ci aia de produse care curăță repede, bine și fără prea multe bătăi de cap toate petele, urmele de grăsime, ce mai, ”toate micile mizerii unui suflet chinuit”, vorba lui Eminescu. Pe lângă Triumful pentru aragaz și Nufărul pentru toaletă și cadă, despre care știu de un car de ani că sunt eficiente, îmi mai trebuie un dezinfectant universal și, cel mai, dar cel mai important, o soluție pentru geamuri.

În toate celelalte sesiuni de curățenie din timpul anului, mă ocup conștiincios de tot felul de suprafețe de prin casă, dar singurele care nu reușesc să ajungă decât rar pe lista scurtă sunt geamurile, așa că de Crăciunul ăsta habar n-au ce le-am pregătit. Am de gând să le dezbrac până la piele, să le iau jaluzelele și plasele de insecte la o baie cu spumă în cadă, să se relaxeze, iar între timp să le aplic puf cu puf o poțiune magică cu miros floral, poate chiar de nufăr, cine știe. Ce e fain la detergentul lichid pentru geamuri de la Farmec e că nu lasă urme! Or toată copilăria mea spălatul de geamuri a fost echivalent cu mirosul de țuică, scârțâitul mototoalelor de ziar cu care mama freca foile de sticlă de parcă viața ei depindea de asta și acel ”ai grijă să nu lași urme!!” pe care mi-l striga din 10 în 10 secunde atunci când mă mai punea și pe mine să lustruiesc.
Sigur, e important și că-l mai pot folosi pentru oglinzi, ca să văd ce frumos îmi stă ținuta de gospodină, și chiar și pe faianță, însă altfel o să pun capul pe pernă seara când o să știu că am geamuri spălate fără urme. Și da, o s-o sun pe mama ca să mă laud(e).

Ehe, planu-i bun, unelte pare-se că am avea, o sâmbătă goală și chef de treabă să găsim, că sărbătorile vin. Acum eu nu știu dacă Moșul verifică geamurile, faianța și aragazul înainte să lase cadourile sub brad, dar recunosc că nu-s dispusă să risc, așa că mă apuc de consultat calendarul, ca să bifez ziua în care îmi pun rochia de cenușăreasă și mănușile galbene.

Articol scris pentru SuperBlog 2017.

 

To be continued

Iarnă. Zăpadă, fular, căciulă, mănuși, bagaje, acasă, cadouri, mandarine, cozonac. Vacanță.
Am așteptat-o atâtaaa, încât nu știu ce să fac cu toate cuvintele pe care le aveam în minte până acum. Cu timpul nu-mi pun problema că n-aș avea ce face însă, din păcate. Dar cum toate activitățile încep cu o pauză, să fie pauză, zic! Bunici, cărți, muzică, somn, vin fiert.
Crăciun fericit!

Santa baby

Eram în întârziere. Irina mă aștepta deja la masă, cu o cafea în față și o carte în mână, părând că nici nu observă lumea din jur. Purta un pulover din cașmir, verde, care îi punea în evidență ochii și chiar am stat un minut ca să văd câți dintre bărbații care trec pe lângă ea își iau două secunde să o admire. Fair enough, mi-am zis. Și eu m-aș fi îndrăgostit de ea dacă eram bărbat.
– Heei! Scuze că am întârziat atâta, e un trafic infernal și deja sunt obosită psihic.
Își închide cartea calm și fața i se luminează și mai mult. În timp ce eu mă dezbrac și încerc să-mi găsesc locul în fotoliu, ea comandă pentru mine:
– Un espresso dublu, cu lapte pentru domnișoara, ca să se mai încălzească puțin! Îi aruncă o privire lungă chelnerului și apoi se întoarce spre mine:
– Am zis bine, nu? Că parcă pentru tine nu există altă cafea pe lume decât asta. Hai, adună-te repede, că avem multă treabă.
Râdem amândouă. Ca în fiecare an, o rog pe Irina să meargă cu mine să caut cadouri de Crăciun și ea e foarte încântată de idee, deși, în ceea ce o privește, toată chestia asta e inutilă, nu-i vede necesitatea și și-a făcut o tradiție din a nu oferi și, mai ales, a nu primi nimic cu ocazia asta. Oamenii din jurul ei au înțeles asta și n-o mai pun pe listă de ceva timp, deși mă îndoiesc că știu toți care e adevăratul motiv.
”Băi, ce dracu’, n-am nevoie de o zi specială ca să-ți iau un cadou dacă mi-ești dragă, la fel cum nu văd de ce mi-aș bate eu capul, așa cum faci tu mereu, ca să mă gândesc în fiecare an ce să le mai iau de data asta! Nu e de mine, am zis. Și cine mă iubește, mă iubește și așa, fără să primească nimic mai mult decât o pupătură pe ambii obraji. Sau ambele buze, când o mai fi cazul; dacă o mai fi cazul, că în ritmul ăsta cred că și nepoată-mea, la ăia șase ani ai ei, își găsește un nou iubit înaintea mea.”
Știm amândouă că nu despre asta e vorba, dar încerc să nu-i vorbesc niciodată de Crăciunul ăla care a schimbat-o atât de mult. Mă pun în locul ei puțin și nu, nu mi-ar pica bine să-mi amintească mereu cineva despre cum iubitul meu m-a surprins de două ori în aceeași zi: o dată cu cel mai frumos cadou pe care și-l poate dori o femeie de la bărbatul lângă care vrea să-și petreacă viața și a doua oară cu lenjeria altei tipe uitată prin patul meu.

– Nu știu de ce faci asta cu mine în fiecare an, dar atâta timp cât mă ajuți și nu te lamentezi că te car după mine cinci ore, ești partenerul de shopping ideal, știi, nu?  În timp ce spun asta, îmi odihnesc privirea pe brățara ei de argint pe care nu am mai văzut-o până acum. Pentru că nu, nu le face cadouri altora, dar asta nu înseamnă că nu poate să se răsfețe pe ea și are grijă să-și cumpere periodic bijuterii. Înainte să fim prietene și o vedeam doar la ședințe, aveam senzația că poartă fiecare pereche de cercei o singură dată, niciodată n-am observat să se repete. I-am și zis cândva: ”Pe tine n-o să te poată cuceri nimeni cu o bijuterie, pentru că o să-i fie imposibil să te impresioneze.” . Mi-a răspuns râzând: ”Da, poate doar să-mi aducă o bijuterie….de mașină! ”

Ne-am terminat cafeaua și am început să ne plimbăm prin magazine, eu cu lista în mână și ea cu ochii prin vitrine.
– Uită-te cât de aglomerat e! Dumnezeule, zici că a înnebunit toată lumea. Uită-te la tipul ăla în dungi, ce crezi, dacă eram în octombrie acum, mai stătea așa concentrat să-i caute cadou iubitei? Nu, cadourile se fac doar în zile d-astea speciale, adică dacă tot o faci să se simtă…bine, măcar să-și amintească toată viața. Pentru câteva minute niciuna din noi nu mai spune nimic. E o tăcere din aia stânjenitoare, pe care numai câte un ghiont primit de la vreun Moș Crăciun sub acoperire o mai poate tulbura.

– Hai să intrăm aici, te rog, vreau să-i cumpăr maică-mii un lănțișor, ceva, pentru că nu mai am nicio idee.
În timp ce eu fac rost de informații de la vânzătoare, observ că Irina e prinsă într-o discuție tare aprinsă cu un tip.
– Serios, chiar poți să susții asta? Zici că ai 10 ani, nu că ești ditamai omul. Adică mă vezi că stau aici de 10 minute, mă uit la toți cerceii ăștia și când vezi că petrec mai mult timp cu ochii asupra ăstora te faci că nu observi și-i ceri fix pe ăia? Ce dracu’, suntem la grădiniță?
– Domnișoară, în primul rând că eu la 10 ani eram în clasa a patra deja și sunt convins că nici dumneavoastră n-ați stat atâta printre educatoare. Și în al doilea rând, credeți că dacă eu doar stau și mă uit la o femeie frumoasă, e normal să mă supăr când iese la o cafea cu ăla care o invită, doar pentru că, vezi Doamne, eu m-am uitat la ea mai mult?
Se vedea că el abia își stăpânește râsul, în timp ce Irina începea să se enerveze.
– De când și până când facem glume amândoi?
– Credeam că de când ai început să-mi vorbești la per tu. Scuzele mele dacă am înțeles greșit, zice el zâmbind larg.
– Uite, știi ceva, n-am timp și nici chef să mă cert cu tine. Am venit să-mi iau o pereche de cercei, i-am ales pe ăștia, nu mai e decât o pereche și eu eram prima aici. Simplu?
– Și eu am venit să aleg un cadou de Crăciun, vreau cerceii ăștia și i-am cerut primul. Și mai simplu, nu? Tu poți intra pe net, sigur găsești online multe bijuterii cu cristale, chiar mai frumoase decât cerceii ăștia. Îi face semn vânzătoarei cum că discuția e gata. Vă rog, perechea asta, cât mai frumos ambalată.
Irina nu mai zice nimic, se întoarce spre mine:
– Dacă ai găsit, hai să mergem, că toată nebunia asta cu sărbătorile mă înnebunește. Stau acum să fac teoria chibritului cu toți needucații.
Când ieșim pe ușă, tipul misterios strigă în urma noastră:
– Pa, Irina! Crăciun fericit!
Ea se uită la mine șocată:
– De unde îmi știe ăsta numele?
– Sigur i-ai zis, dar ești prea nervoasă să-ți amintești.
– Nu cred, dar nu mai contează, hai să mâncăm ceva!

Ca de obicei, ea își ia liber cu câteva zile mai devreme, ca să nu fie nevoită să ia parte la ”prostia aia de Secret Santa” și așteaptă să treacă toată nebunia ca să-și reintre în ritm. E cât pe ce să nu deschidă la ușă, dar se gândește că poate iar e vecinul de dedesubt pe care l-a inundat. Tipul din spatele ușii nu vine decât să-i aducă niște flori și un pachet. Irina nu mai zice nimic, recunoaște ambalajul și deschide încet cutia. Lângă perechea de cercei găsește un bilet pe care sunt scrise câteva rânduri: ”Pentru Miss Boboc  1995, de la tipul care doar a privit-o și n-a avut curaj acum 12 ani s-o invite la un suc. Crăciun fericit!”. Citește mesajul de o sută de ori și, în timp ce probează cerceii, își amintește de balul bobocilor și de Andrei Popa, băiatul de care a fost îndrăgostită tot liceul. Zâmbește larg, se întinde după telefon și începe să formeze numărul de pe cartea de vizită…

Acum vă rog să mă scuzați, dar chiar și după patru ani eu tot în întârziere sunt și mă așteaptă Irina la mall. Urmează o zi plină de shopping și tare o să ne distrăm, că atunci când te cheamă Irina Popa și cumpărăturile pentru Crăciun capătă un sens.

Articol scris pentru SuperBlog 2012 – etapa 5.

Cado

Înainte să plec de tot, vă las o chestie amuzantă pe care am descoperit-o azi pe acest blog frumos și care sper să pună zâmbete și pe buzele voastre 😀

Un tanar vroia sa-i cumpere iubitei sale un dar de Craciun, si nu prea stia ce pentru ca erau de putina vreme impreuna. Dupa ce s-a gandit cu grija, a ales sa ia o pereche de manusi ca fiind cadoul cel mai potrivit: romantic, dar nu prea personal. Insotit de sora mai mica a iubitei, s-a dus la magazin si a cumparat o pereche de manusi albe. Sora si-a cumparat o pereche de chiloti. In timp ce-i impacheta, vanzatoarea a incurcat pachetele, asa ca sora a luat manusile iar tanarul a luat chilotii.

Fara sa verifice continutul, el a expediat pachetul iubitei sale impreuna cu urmatorul mesaj:

“Am ales acest dar pentru ca in timp ce ne plimbam seara prin parc am obsevat ca nu obisnuiesti sa porti asa ceva. Daca n-ar fi fost sora ta as fi ales modelul mai lung, cu nasturi, dar ea poarta modelul scurt, care se da jos mai usor. Chiar daca culoarea e mai pastel, nu se murdaresc usor. Vanzatoarea mi-a aratat ca si ea poarta aceeasi culoare si chiar dupa o purtare de trei saptamani aratau inca bine. Am pus-o sa incerce perechea pe care am cumparat-o pentru tine si ii venea minunat.
As vrea sa fiu langa tine sa te ajut prima oara cu imbracarea lor; sunt gelos ca alti barbati vor atinge matasea lor delicata inainte de a te vedea din nou. Dupa ce te dezbraci, aminteste-ti sa sufli inauntru putin pentru ca altfel va ramane umezeala ce se formeaza in timpul purtarii.
Ah, de cate ori ii voi saruta in anul care vine!
Sper ca miercuri seara, in ajun de Craciun, cand ne vom intalni ii vei purta numai pentru mine.

Cu toata dragostea.

P.S. Am auzit ca ultima moda e sa nu se traga chiar pana sus, ca sa se vada putin blanita.”

Hope you had fun! 😆

Merry Christmas, everyone!

De Crăciun

Uite-ne aici. Încă un Ajun de Crăciun. Nici nu știu când a trecut anul ăsta, chiar mă gândeam aseară că anul trecut pe vremea asta aveam un stres constant și așteptam vara, să scap de BAC și să pot striga ”Libertate, frate, sigur facultate…!”. Și a venit și vara, a trecut, a început și facultatea și am ajuns să aștept prima sesiune. Aia pe care toată lumea o îmbracă în Omul Negru, mai ceva ca pe BAC. Dar până atunci, mă bucur de vacanță, de atmosfera de Crăciun, de acasă.
Sincer, nu mai aveam răbdare să ajung acasă. Am hotărât că o să plec miercuri din București orice ar fi. Am renunțat la un curs, mi-am făcut bagajul în două sau trei reprize, am renunțat la un pulover albastru pe care nu am mai avut când să-l cumpăr (și la care probabil o să mă tot gândesc până în ianuarie când o să merg să-l cumpăr și nu o să-l mai aibă, yay!) și seara la 8 eram acasă la mine. Acasă e bine, e cald (un fel de cald special, nu de ăla de la centrală/sobă), e liniște și acasă sunt mare parte din oamenii importanți pentru mine.
Mi-e și jenă așa un pic să spun cât am dormit de când am venit acasă. Am recuperat fiecare minut nedormit din toamna asta. Am dormit 11 ore în prima noapte și vreo 9 în a doua, mult, dar așa bine. Uitasem cât de bine e să dormi fără nicio grijă. Nu am simțit niciodată cât de dor mi-a fost de acasă ca în zilele astea. Mi-am dat seama că mi-a lipsit fiecare colțișor, nu-mi găsesc și nici nu vreau să-mi găsesc cuvintele ca să exprim ce simt.
Probabil că ați observat de câte ori am folosit cuvântul ”acasă”, scuze dacă deranjează auzul. La mine Moșul a venit deja, nici nu știu dacă mi-aș mai dori ceva de Crăciun, pentru că mi-a adus o groază de chestii pe parcursul anului și cred că e cazul să-l las să treacă și pe la alți copii (mai) cuminți 🙂

Nu vreau să recitesc textul ăsta ca să-l corectez, fiindcă sunt convinsă că l-am scris aiurea, cu fraze de clasa a II-a, probabil cu niște minunate cacofonii sau cu exprimări ciudate sau puerile. Dar nu modific nimic, așa mi-au venit cuvintele, așa le-am scris, așa vor rămâne.

Nu știu ce faceți voi de Crăciun, dar eu fac ce fac de 19 ani, merg la țară și mă deconectez pentru câteva zile de grijile cotidiene, ca să mă întorc cu forțe proaspete pentru restul vacanței. Indiferent ce faceți, sper să aveți sărbători minunate, exact cum vi le doriți, alături de oamenii cei mai dragi vouă.

Ne citim zilele următoare! Crăciun fericit!

Deja?

Cine a văzut deja reclama cu specific Crăciun-ist, mâna sus! Să nu spuneți că n-ați văzut, că am văzut până și eu care n-am televizor. Bine, am văzut în weekend, când eram acasă, unde aveam televizor, e drept. Ok, never mind. E o reclamă care deja e pe post și are pe fundal melodia ”Shake up Christmas”, dar varianta în română (mai puțin refrenul). Asta a fost așa ca reper, nu are vreo importanță deosebită. Unde vreau sa ajung? (De când scriu așa rar, încep să mă exprim într-un mare stil, să-mi fie rușine!).

Ce naiba, deja reclame de Crăciun? Păi o ținem lungă așa 6 săptămâni sau câte mai sunt până atunci? Personal, o să fiu atât de fed up în ultima săptămână că n-o să mai suport niciun clopoțel, nicio bucată de petic roșu (cu alb), niciun îngeraș sau vreun Moș Crăciun. O să-mi sune-n cap ”Shake up Christmas” sau alte melodii de genul (că am un lapsus cât Groapa Marianelor acum) până când n-o să mai rezist și în loc să ascult colinde, o s-o dau pe ”All summer long” sau ”Danza Kuduro”, d-astea de vară 😆
Mai mult, când veneam de acasă duminică mi-am ridicat privirea din carte câteva minute și mă uitam pe geam visând la nemurirea sufletului feedback-ul de la VIP, când ochii mei, obișnuiți cu întunericul, au fost agresați de o casă plină toată de instalații de Crăciun. A fost o fracțiune de secundă, dar erau multe și colorate și luceau și n-am reușit să înțeleg de ce de acum. De ce? Mai e timp, serios și o să ne plictisim dacă începem chiar de acum. Măcar până la 1 Decembrie să mai așteptăm, cum face o prietenă a mea 😛
Bine, nu știu de ce mă miră că ăștia au început cu reclamele, măcar ei urmăresc profit, dar și Palatul Victoriei lucea aseară. Nu știu dacă tot în așteptarea sărbătorilor, sau Boc ne sugerează că luminița speranței nu s-a stins încă. E ceva mai metaforic, mai subtil, cred 🙂

Cum vă simțiți când suntem bombardați cu reclame+promoții+produse Limited Edition de Crăciun? Mă rog, astea ultimele-s chiar drăguțe în multe cazuri 😀

P.S. Bine v-am regăsit! Pups.

P.P.S. Nu mă-nțelegeți greșit, îmi place mult ”Shake up Christmas” 🙂 Și-mi place și melodia asta, pe care chiar o ascult mult iarna 😀