Exercițiu de elasticitate

De vreo săptămână tot urmăresc  știrile despre posibila revenire a Fetelor Gilmore, după ce serialul s-a încheiat cam trist acum vreo opt ani și tot stau să mă gândesc dacă o fi o idee bună, dacă n-ar fi mai bine să lăsăm lucrurile așa cum au picat, chiar dacă atunci ne-am fi dorit să se încheie altfel…. anyhow, chestii de astea de om care are și el câteva guilty pleasures și nu poate fi detașat când Netflix vine cu asemenea veste. Evident că e plin internetul de nenumăratele articole cu și despre Gilmore Girls, citate, replici, imagini, filmulețe și toate cele, ca lumea să reintre în atmosferă și să fie pregătită pentru eveniment (care oricum o să fie hăt departe dacă e să fie, dar e bine să ne pregătim din timp, sigur). Eu în schimb m-am trezit într-o dimineață în cap cu o scenă din vremea în care Rory se pregătește să aplice la colegii. Merg fetele la un prânz acasă la un alumn Harvard și cu ocazia asta apucă să-i mulțumească mamei ei că n-a pus-o on the conveyor belt (to college). Nu e cazul să intrăm în amănunte, interesant e că mi-a rămas mie în cap și mai interesant e că brusc m-am trezit că mă întreb cu totul alte lucruri. Cum ar fi, de exemplu, cum ne-am descurca fără cauciuc? Nu, nu am nici eu idee în ce fel se produc legăturile astea dubioase în capul meu, dar cert e sunt acolo și n-am ce face decât să-mi închipui.

Acum, că n-ar mai exista mănuși de alea galbene de menaj să zicem că n-ar fi sfârșitul lumii, deși-s tare bune, că nici nu ți se mai înroșesc mâinile de la Nufărul și nici oja nu mai sare de pe unghii când speli un morman de vase. Mai problematic ar fi totuși să nu mai existe mănușile sterile, alea utilizate în medicină; eu,  care în metrou mă țin de bare numai dacă e absolut necesar, deja îmi fac niște filme cu o ușoară tentă horror numai imaginându-mi toți microbii ăia care ar trece prin spitale de la un pacient la altul, de vii acolo cu durere de cap și pleci cel puțin cu o viroză intestinală. Nici nu vreau să mă gândesc la anii în care mănușile astea nu existau, e deja prea mult pentru mine.

Pe urmă, dacă m-am descurcat și până acum fără cizme de cauciuc și dacă ar fi să dispară până să ajung eu la Decathlon să-mi iau, asta e, aș trăi și fără ele, deși-s tare invidioasă pe oamenii care le au atunci când afară toarnă și în București are loc un mic sfârșit al lumii. Nu știu însă cum ar primi mamaie și tataie vestea că nu mai există cauciuc, nu cred că le-ar pica prea bine să nu mai aibă furtunul pentru pompa cu care scot apa din fântână și, mai ales, elasticele mici și colorate cu care își prind bănuții și punguțele cu acte foarte, foarte importante.
Sunt convinsă că odată ce ar dispărea cauciucul, m-ar apuca brusc dragul de făcut exerciții pe mingea mea roz de fitness sau de mers la sală fix la orele alea la care se lucrează cu benzi elastice. Ba parcă vezi că mi s-ar năzări să mă apuc și de alergat pe bandă, ce dacă eu n-am nici un fel de înclinație spre sportul ăsta și n-am alergat până acum decât ca să prind troleibuzul? Și atunci cu greu.

Dacă s-a zis cu cauciucul, gata cu baloanele colorate la petreceri, cu costumele de catwoman sau prezervativele din latex, gata cu perdelele de la duș sau covorașele de pus în cadă ca să nu aluneci și să-ți rupi gâtul și la revedere, gume de șters. Uhm, o secundă. Oare dacă nu existau radierele când eram eu în clasa I, mai făceam minunea  aia de pată pe pagina cu litera N și mai rescriam caietul Puișorul Moțat?! Da, am stat să măsor distanța dintre litere, am scris cu creionul, am șters bine cu radiera și apoi am scris cu stiloul peste. Da, s-a pătat și da, cu mama semăn perfecționistă, ea a vorbit cu învățătoarea să-mi rescriu caietul. Caiet pe care tot ea mi l-a pierdut, dar să ne oprim aici cu dezvăluirile.

Acum, râdem noi, glumim, dar treaba asta e serioasă, sunt atât de obișnuiți cu binele, că nici nu ne dăm seama de adevăratul impact pe care îl aer materialul ăsta asupra noastră. Nici n-are sens să aducem în discuție anvelopele auto,  clar că fără cauciuc viața ar fi greu de imaginat din punctul ăsta de vedere, dar să ne gândim totuși la acele benzi transportoare de care ne amintea Rory Gilmore,  Le găsim peste tot și nici nu ne gândim că ar putea să nu mai existe într-o zi. Că am putea merge la supermarket cu coșul plin de cumpărături și să să stăm cu el în brațe până ne vine rândul, apoi să trântim în grabă câte unul-două produse și să le îngrămădim rapid în sacoșe. Că am putea să ne dăm sufletul în aeroporturi trăgând după  noi bagaje grele, în timp ce în fabrica noastră preferată de lactate, ciocolată sau pâine există cineva care plimbă fiecare bucată dintr-un loc în altul, ca să ajungă la noi frumos ambalată și cu etichete atent lipite. Mi-e greu să-mi închipui cum ar funcționa activitatea în fabricile mari, unde nici la toaletă nu poți merge fără să-ți ia locul cineva în spatele benzii sau cum ne-am descurca în magazinele mari fără niște ajutoare antiderapante, precum un covor de cauciuc.

Abia acum, când mă uit așa în urmă, îmi dau seama cam cât de dependenți suntem de fapt de materialul ăsta și cât de greu ne-ar fi să ne desfășurăm până și cele mai banale activități fără el. Din fericire, nu văd vreun motiv de panică, banda merge, producția continuă, iar cei de la Elastimpex România au cu siguranță grijă să nu cumva să rămânem în pană… de cauciuc🙂

Articol scris pentru SuperBlog 2015 – Proba 9

One thought on “Exercițiu de elasticitate

  1. Pingback: SuperBlog | Proba 9. Cum ar fi lumea dacă n-ar exista cauciucul?

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s