Visul catalan

Era o zi însorită de început de martie, frumoasă și călduță, cu un soare care ne mângâia părul și ne promitea câteva zile de poveste. După îndelungi așteptări, după liste întregi de argumente pro și contra unei experiențe de work and travel, după ce am încetat să mă mai gândesc, pentru moment, la America, era momentul pentru o escapadă. Deși ideea unor circuite turistice îmi surâsese pentru o bună perioadă, balanța înclinase în mod evident pentru un city-break, iar acum eram în sfârșit acolo; respiram aer catalan și mă uitam în jur, pe drumul spre apartament, ca să mă asigur că nu pierd absolut nimic din ceea ce minunatul oraș avea să-mi ofere. M-am oprit pe o bancă, mi-am scos carnețelul și am început să notez:

Barcelona, momentul 1 – e minunat, aș putea să opresc timpul în loc și să rămân acum aici.

Am mai tras de câteva ori aer în piept și apoi mi-am reluat drumul către locul care avea să-mi fie casă pentru următoarele trei zile. Am despachetat câteva lucruri absolut necesare, în frunte cu aparatul foto și carnețelul, și am pornit-o agale spre orașul vechi, Ciutat Vella, căruia îi dedicasem această jumătate de zi. Plimbarea prin Las Ramblas, printre magazine care mai de care mai diverse, vânzători ambulanți, terase, cafenele și statui vii, mi-a adus orașul și mai aproape de suflet.

M-am pierdut în frumoasa nebunie din piața La Boqueria, e ceva fascinant. În timp ce scriu aceste rânduri, îmi sorb cafeaua de după masă sub soarele Barcelonei și încerc să mă conving că e totuși o realitate, sunt aici.

După masă m-am îndreptat nerăbdătoare spre Port Vell ,unde aveam deja plănuită o plimbare cu vaporașul. Aproape o oră de relaxare și ocazia de a petrece puțin timp cu mine, urmată de o vizită la cel mai frumos acvariu pe care l-am văzut până acum. Am zâmbit non-stop și seara m-am băgat fericită sub pătura pufoasă din patul meu dublu.

Nu-mi vine să cred că s-a dus deja o zi; oare e cineva care ar vrea să plece din Barcelona? Oare cum se poartă catalanii cu tine dacă ești spaniol? Oare o să am timp să văd tot ce mi-am propus?

Întrebările astea își găseau locul în mintea mea înainte să adorm, meditând la cele câteva zile de poveste din capitala Cataloniei.

A doua zi, după micul dejun, am fost să văd Sagrada Familia, locul pe care nu ai cum să-l ratezi într-un sejur, oricât de mic, în Barcelona.

Barcelona, ziua 2 – Sagrada Familia este mag-ni-fi-că.  Nu impresionează doar prin stil și înfățișare, ci îți dai seama aici de dimensiunea minții umane, de tot ceea ce poate cuprinde și inventa, de lucrurile minunate pe care le poate crea, deși este, în același timp, atât de limitată. După trei ore aici, știu că sunt mică și nu există suficiente cuvinte în acest #jurnaldecalatorie care să exprime cu adevărat ce simt.

Am continuat călătoria mea cu o altă întâlnire cu Gaudi, de data asta în Parc Guell.

Sunt puține locuri în care să mă simt atât de legată de natură și, în același timp, să am senzația că sunt într-o altă dimensiune. Sau, odată ce am ajuns la căsuța din turtă dulce, într-o poveste care aș vrea să nu se mai termine. O să plec totuși acum spre Casa Battlo.

[….]

Trebuie să revin aici. Nu am văzut niciodată o casă atât de originală. Sunt oameni a căror imaginație depășește orice limite. Fascinant. De-a dreptul fascinant. 

În dimineața celei de-a treia zile, am mers să vizitez Muzeul de Artă Catalană, din cadrul Palau National. M-am plimbat printre tablouri  de colecție din biserici romane, de stil gotic, baroc, renascentist și printre statui din aceeași perioadă, luând cu mine încă un strop de cultură.

Barcelona – ziua 3 – nu pot să cred că decolez diseară. Mă pregătesc să plec din Muzeul de Artă și, fiind pe dealul Montjuic, următoarea destinație este Fortăreața Montjuic. E drept că acum este mai mult un element decorativ, în care sunt găzduite deseori evenimente culturale, dar am citit că acum niște sute de ani a fost folosită ca închisoare și punct de apărare împotriva invadatorilor. Dacă rămân fără baterii la aparat, voi fotografia prin cuvinte.

[…]

Priveliștea e minunată, am reușit să prind și câteva cadre. Gata, acum fug să mă întâlnesc cu Alexandra, pentru cafeaua promisă. Până mă voi întoarce, rămân cu fotografiile și amintirile. Și cât mai curând mă voi întoarce.

***

– Ioana? Ioana?! Băi, trezește-te, ce faci, visezi? Iar erai în America? Trebuie să plecăm din casă…. acum 10 minute, întârziem la examen.

– Ah, da, imediat. Nu, eram mai pe aproape acum, ajung repede, stai liniștită.

Articol scris pentru SuperBlog 2015 – Proba 16