Aspiratorul, leucoplastul și brățara buclucașă

Cred că nu e prima dată când spun că îmi place să gătesc, iar dacă e vorba de dulciuri, cu atât mai mult. Activitatea asta mă relaxează și îmi dă senzația nu doar că fac ceva util, dar și că-mi folosesc cumva energia creatoare, pe care n-o pot pune în practică în vreun demers artistic, din păcate. Când am făcut prima mea mâncare de cartofi singură, mama a răsuflat ușurată și mi-a trântit cu o sinceritate dezarmantă: ”hai că e posibil să te ia și pe tine cineva totuși, nu-mi pierd speranța”. Asta pentru că, știa ea ce știa, nu îmi place deloc să fac curățenie și, spun cu mâna pe inimă, nici nu prea m-am îndeletnicit cu activitatea asta în mod regulat până să plec la facultate. Na, că am recunoscut.

Sigur că odată ce m-am mutat în București, am schimbat macazul, că una e să nu-ți placă să faci curat și cu totul alta e să stai în mizerie. Acasă greul cădea pe mama, iar eu strâmbam din nas și mă agitam toată când ștergeam un praf, dădeam cu mătura prin bucătărie sau pieptănam ciucurii de la covorul de lână de la Cisnădie (da, chiar făceam asta pe vremea covorului ăluia), dar cert e că eram obișnuită să fie curat și ordine. La cămin, ca la cămin. Spațiu puțin, chef și mai și, obiecte cu duiumul și ustensile rudimentare, ce să mai, combinația perfectă.

În anul I, la putere a fost aspiratorul ”Măturica” și după ce în anul II mă obișnuisem cu luxul unui aspirator de ăla adevărat, cu furtun și cablu, în ultimul an, back to square one.  A trebuit să o de-pensionăm pe ”Măturica”. Acum se descurca și ea după posibilități, nu se întâmpla vreodată să avem chiar fiecare colț al camerei fără praf sau fire de păr, dar eram tinere și neliniștite și ne ardea mai degrabă să fie locuibil cât timp lucrăm la licență, decât să impresionăm vreun potențial viitor soț.

Eh, și după ce ne-am văzut noi cu titlul de licențiate în brațe, eu și una dintre fete am zis că e momentul pentru un upgrade și mai serios și ne-am mutat împreună cu chirie. Vezi, Doamne, eram angajate acum, aveam nevoie de mai multă liniște, de spațiu și ordine, de odihnă, ce să mai, se cerea. Doar că, surpriză, aici aveam covor, dar nu și aspirator. Nici măcar un Ideal de ăsta de care avea mama când eram eu mică și nu mă lăsa să-l ating, că nu se știa niciodată cum rămâneai fără el dacă-l bruscai în vreun fel:

Sursa: http://www.olx.ro

O bună perioadă de timp ne-am chinuit cu mătura și peria, ne-am julit genunchii și degetele și tot nu reușeam niciodată să scoatem tot părul și toate scamele. După o sesiune de asta de curățenie ziceai că am fost la o oră de cardio plus un antrenament de functional fitness. Până la urmă, după îndelungi apropouri, mama mi-a zis că bine, îmi dă aspiratorul ei pentru câteva zile, probabil pentru că nu-i venea să creadă că-s atât de implicată. Acum, intenția bună, de lăudat, n-am ce zice, doar că furtunul de la aspiratorul ăsta era ușor avariat, ca să fiu drăguță. Ca să fiu sinceră, era aproape rupt la jumătate, se ”deșirase” parcă și cele două părți erau legate firav între ele și lipite temeinic de mama cu scotch. Dar, hei, aveam aspirator, așa că ne-am pus pe treabă, cu zâmbetul pe buze și speranța că în curând aveam să scoatem și ultimul fir de păr din amărâtul de covor.

Credeți că am reușit? Ei bine, am reușit. După trei ore. După ce ne-am oprit de vreo treisprezece ori, când pentru a ne odihni și a mai scăpa câte o înjurătură, când pentru a lipi furtunul. Dar cum karma nu doarme, noi nu aveam centimetru de scotch în casă, așa că iată-ne consumând în procesul ăsta o rolă întreagă de… leucoplast! Da, ați citit bine, leucoplast! Și, colac peste pupăză, am aspirat și o brățară căzută pe jos, așa că ne-am văzut nevoite să desfacem și să curățăm sacul ăla mult mai devreme decât ne-am fi dorit. Eram, deci, învăluite artistic într-un nor de praf, nor în care a dispărut în ziua aia și o parte bună din neuronii noștri. Inutil să spun cam câți nervi ne-am făcut și cam ce râs isteric ne-a apucat după ce s-a terminat toată povestea.

– Îți dai seama că dacă dădeam cu mătura și peria ca și până acum, eram gata într-un sfert din timpul ăsta, da? Era mai curat, mai rapid și mai fără nervi. Așa ne trebuie dacă avem fițe!

– Îți dai seama că și mai bine era dacă aveam un altfel de aspirator, da? Un Rohnson Aquatech R144 de exemplu,
care nu doar că are cinci perii pentru curățare și chiar îi funcționează tubul telescopic (și poate așa ajungeam și în colțul ăla din spatele biroului), daaaar are înglobată tehnologia de filtrare prin apă. În traducere liberă, nu mai inhalam toată nenorocirea asta de praf, că se strângea toată direct în recipientul de colectare, pricepi?

-I-auzi, practic îmi scoteam brățara direct spălată de acolo, huh?

-Haha, da, cam așa ceva! Băi, lăsând gluma, nu știu ce părere or să aibă sinusurile mele zilele astea, dar de un lucru sunt sigură: numai aspiratoare profesionale o să visez la noapte.

-Eu zic că dacă nu poți să respiri cum trebuie, sunt slabe șansele să adormi, așa că mai bine arunci un ochi în magazinul MarketOnline.ro, poate prindem vreo ofertă, ceva. Hai că eu mă apuc de călcat.

-O să te uite Dumnezeu acolo dacă vrei să calci tot mormanul ăla azi cu fierul nostru.

-Știu, dar ce, crezi că mama ta ne mai împrumută fierul ăla de la Rohnson după ce o vedea cum arată aspiratorul?

Articol scris pentru Spring SuperBlog 2016 – proba 1